Neplata unei amenzi contravenționale timp de 12 luni va permite instanței să dispună fie muncă în folosul comunității, fie aplicarea unei amenzi penale, potrivit unei prevederi din „Legea privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale” pusă în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării pe 13 ianuarie, potrivit Hotnews.
Într-un comunicat de presă, Apador-Ch, organizație neguvernamentală care acționează pentru protecția drepturilor omului, cere înlăturarea acestei prevederi din proiectul de lege pe motiv că încalcă Codul Penal și Constituția și creează artificial noi „infractori”.
„Dacă în termen de 12 luni de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, amenda nu a fost achitată, organul fiscal local transmite procesul verbal de constatare a contravenției la judecătoria de pe raza căreia își are domiciliul contravenientul pentru ca instanța să dispună:a) transformarea în muncă în folosul comunității;
b) transformarea în amendă penală, cu termen de plată 60 de zile”.
Această prevedere se regăsește în proiectul de lege pus în dezbatare publică pe 13 ianuarie. Ministerul Dezvăltării argumentează că proiectul „vizează instituirea unor măsuri fiscal-bugetare şi are drept scop creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale în vederea consolidării sustenabilității financiare a României prin limitarea cheltuielilor unităților administrativ-teritoriale și creșterea veniturilor, astfel încât finanțarea categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor să se poată susține din fonduri publice”.
Despre măsurile noi, ministerul afirmă că au rolul de a se asigura de „respectarea angajamentelor asumate de România în ceea ce priveşte încadrarea în ținta de deficit bugetar, prin diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale instituțiilor şi autorităților publice centrale și locale și, respectiv, prin creșterea veniturilor bugetare ale unităților administrativ-teritoriale”.
Apador-Ch subliniază în comunicat că transformarea unei datorii într-o sancțiune penală contravine principiilor fundamentale ale dreptului penal. Noul articol încalcă dreptul penal întrucât în prezent legislația românească nu califică neplata unei amenzi contravenționale drept infracțiune, subliniază ONG-ul.
„APADOR-CH consideră că soluția propusă creează artificial noi „infractori” și solicită eliminarea acestei prevederi”, se precizează în comunicatul de presă.
Proiectul de lege se află în dezbatere publică până la 23 noiembrie, perioadă în care cetățenii și organizațiile pot trimite propuneri, sugestii sau opinii.















