Utilizarea spray-urilor nazale decongestionante pentru mai mult de șapte zile consecutive poate agrava simptomele și poate duce la apariția unei forme de dependență, avertizează Royal Pharmaceutical Society (RPS), într-un raport citat de Pharmaceutical Journal și The Independent, potrivit TVRInfo. Concluziile se bazează pe un sondaj realizat în rândul a 309 farmaciști comunitari, publicat de RPS pe 8 ianuarie 2026. Potrivit rezultatelor, aproape două treimi dintre farmaciști (63%) au intervenit în cazuri de suspiciune de utilizare excesivă a spray-urilor decongestionante nazale, fie prin recomandarea unor alternative, fie prin refuzul vânzării produselor.
RPS reamintește că spray-urile nazale care conțin xilometazolină sau oximetazolină nu trebuie utilizate mai mult de șapte zile la rând, conform recomandărilor NHS și ale producătorilor.
Utilizarea prelungită poate provoca rinită medicamentoasă, cunoscută și sub denumirea de „congestie de rebound”, o afecțiune în care simptomele se agravează, iar pacienții ajung să depindă de spray-uri pentru a putea respira mai ușor.
Sondajul arată, de asemenea, că 59% dintre farmaciști consideră că pacienții nu sunt conștienți de riscul congestiei de rebound, iar aproape trei sferturi (74%) cred că ambalajele produselor ar trebui să conțină avertismente mai clare privind limita de șapte zile. „Spray-urile nazale decongestionante pot fi utile pentru ameliorarea pe termen scurt, dar utilizarea lor mai mult de șapte zile poate agrava semnificativ congestia”, a declarat Amira Guirguis, cercetător-șef la RPS. „Cercetările noastre arată că mulți oameni nu sunt conștienți de acest risc, ceea ce înseamnă că pot continua să utilizeze aceste spray-uri fără să-și dea seama că le-ar putea prelungi simptomele.”
Aceasta a adăugat că societatea profesională își dorește avertismente mult mai vizibile pe ambalaje și o mai bună informare a publicului: „Dacă congestia persistă mai mult de o săptămână, adresați-vă farmacistului. Există opțiuni alternative sigure și eficiente care pot ajuta la gestionarea simptomelor.”
Un articol de blog semnat de Amira Guirguis, publicat tot pe 8 ianuarie 2026, oferă recomandări detaliate privind utilizarea în siguranță a spray-urilor nazale decongestionante.
La rândul său, Olivier Picard, președintele Asociației Naționale a Farmaciilor din Marea Britanie, a subliniat că utilizarea excesivă crește riscul de efecte adverse, motiv pentru care farmaciștii pot refuza eliberarea produselor atunci când există suspiciuni de abuz.
„Suntem îngrijorați că persoanele care cumpără aceste medicamente din supermarketuri sau benzinării pot să nu fie conștiente de efectele secundare sau de modul corect de administrare”, a spus acesta, citat de The Independent.















