Cei doi administratori ai barului „Le Constellation” în care un incendiu izbucnit de Revelion a ucis cel puțin 40 de persoane au fost plasați sub anchetă penală, au anunțat procurorii elvețieni citați de The Guardian, potrivit Hotnews. Cuplul francez Jacques și Jessica Moretti, care sunt și proprietarii barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, sunt suspectați sunt ucidere din culpă, vătămarea corporală din culpă și incendiere din culpă, a precizat într-un comunicat remis sâmbătă biroul procurorilor din cantonul Valais. Anchetatorii cred că artificiile de tip „fântână”, montate pe sticle de șampanie și ținute prea aproape de tavan, au provocat incendiul mortal. O înregistrare video care era distribuită vineri pe rețelele de socializare părea să arate tavanul subsolului unde avea loc petrecerea de Anul Nou, aparent placat cu panouri din spumă pentru izolare fonică, luând foc în timp ce artificiile erau ținute ridicate. „O anchetă penală a fost deschisă împotriva celor doi administratori ai barului”, au declarat poliția și biroul procurorului public din cantonul elvețian sud-vestic Wallis.
Autoritățile au amintit că „prezumția de nevinovăție se aplică până la pronunțarea unei condamnări definitive”. Acestea plănuiesc să verifice dacă materialul de izolare fonică de pe tavan respecta reglementările și dacă lumânările erau permise pentru utilizare în bar. Oficialii au declarat că vor examina și alte măsuri de siguranță din incintă, inclusiv existența stingătoarelor de incendiu și a căilor de evacuare. Procurorul-șef al regiunii a avertizat că sunt posibile urmăriri penale dacă se constată vreo încălcare a legii.
















