Echipa de baschet „U16” a CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti a câştigat Grupa a 3-a a Fazei I Zonale a campionatului după ce a obţinut cea de-a 4-a victorie consecutivă, de data aceasta în faţa celor de la ABC Hoopers Ploieşti: 86-70 (21-19, 28-12, 13-10, 24-29).
Băieţii pregătiţi de Cristi Trandafir şi Ionuţ Ivan n-au avut mari emoţii în faţa formaţiei pe care o învingeau în tur cu 111-79, reuşind să se desprindă clar încă de la pauză, când conduceau deja la 18 puncte diferenţă. Cei doi tehnicieni au folosit următorul lot de jucători: E. Nnamchi (21 puncte), R. Constantinescu (18), E. Enache (12), R. Potop (9), V. Ghiman (8), E. Dobre (4), A. Ivan (4), D. Răducanu (4), V. Gheorghe (2), T. Frăţilă (2), A. Iambu şi R. Frăţilă.