Începând cu 1 ianuarie 2026, România a introdus o taxă unitară de 25 de lei pentru fiecare colet provenit din state din afara Uniunii Europene. Măsura se va aplica inclusiv comenzilor efectuate pe platforme populare precum Temu, Shein sau AliExpress. Deși anunțul a generat nelămuriri în rândul publicului, legislația specifică faptul că suma nu trebuie achitată de cumpărători, ci de expeditori ori de platformele de vânzări online, potrivit Mediafax. Astfel, conform prevederilor legale, taxa nu se aplică direct consumatorului final. Responsabilitatea achitării acestei sume revine vânzătorului sau operatorului platformei prin intermediul căreia se realizează tranzacția. Se va aplica doar dacă acesta se află în afara UE. Colectarea va fi realizată de Poșta Română sau firmele de curierat. Acestea vor declara lunar sumele către ANAF și le vor vira la bugetul de stat. Această decizie face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a Uniunii Vamale, în contextul creșterii accelerate a comenzilor online din afara spațiului comunitar. Eurostat indică faptul că, numai în 2024, în statele membre au ajuns aproximativ 4,6 miliarde de colete cu valoare redusă, majoritatea expediate din China. Volumul ridicat a generat probleme legate de concurența neloială, siguranța produselor și pierderile fiscale. Astfel, autoritățile europene și naționale au fost determinate să adopte măsuri suplimentare. Taxa fixă per colet va afecta în principal platformele care comercializează produse ieftine, de valoare mică, precum accesorii, gadgeturi sau articole vestimentare low-cost. Acestea vor trebui să decidă dacă vor transfera costul către clienți prin creșterea prețurilor sau dacă îl vor suporta parțial pentru a rămâne competitive. Taxa de 25 de lei se va percepe pentru colete cu valoarea declarată de până la 150 de euro, provenite din vânzări la distanță din afara UE. Nu se aplică pentru coletele nelivrate, iar în cazul retururilor, suma nu se restituie. Măsura este inclusă în pachetul legislativ fiscal nr. 2, adoptat de Parlament, și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026. Obligațiile privind colectarea și raportarea sunt stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2013.















