Florin Tănăsescu
Din senin, din iarbă albastră – că verdele nu se mai poartă – naţia asta a devenit fie legionară, fie comunistă, fie orice, numai ce trebuie – nu.
Labiş, acuzat cândva de pact cu comuniştii, trecut o vreme la index. Şi nici acum nu se simte prea bine…
În timp ce ne dăm cu capul de pereţi că Brâncuşi nu mai e al nostru, Cioran este dat uitării. Iar vremea trece, vreme vine, noi stăm în poziția de drepţi la ordine. Că vorba filosofului: „Misiunea mea este să îmi omor timpul, a lui să mă omoare pe mine. Ne întelegem bine, ca între asasini. Ca între doi asasini. Eu îl omor pe el, el pe mine”.
Şi noi pe el!
Cât despre Eugen Ionesco, ce să mai zicem? A cochetat cu legionarii. Iar de scormonim în arhivele Securităţii, îl găsim vinovat de făcute şi nefăcute.
Deci, proşti şi francezii ăia! Sau inculţi! Păi, cum să permiţi tu, Parisule, ca pe scena unui teatru – „La Huchette” – să se joace, de peste 60 de ani, „Cântăreaţa cheală”? Dar i-au ajuns şi pe ei blestemele, că sala a-nceput să se surpe, după cum vorbeşte lumea de pe malul Dâmboviţei!
Fireşte, Ionesco s-ar putea juca/preda şi prin anumite şcoli. Cum ar fi pe la Păltiniş, dar s-a dus şi aia de râpă.
De ce? Pentru că Noica l-a lăudat cândva pe Ceauşescu.
Ionesco ar putea fi predat în sistemul nostru de învăţământ bulversat de toţii neaveniţii, doar cu o condíţie: Să-şi pună cenuşă-n cap, iar „Cântăreaţa cheală” să poarte perucă. Altfel, nu se-ncadreză în dogmele minţilor limitate ale unora de azi.
Mai nou, Radu Miruţă, ministrul Apărării, a spus ceva de genul: „Ceauşescu a fost uneori patriot”.
Să mi te ţii, soro! Moraliştii au sărit că face apologia unui dictator. Că, vezi Doamne, din cauza unora ca el, 66 la sută dintre români consideră că a fost „un preşedinte bun pentru ţară”.
Din senin, din iarbă albastră (doar am zis, verdele nu se mai poartă) cineva tot sapă la temelia ţării.
Până să regretăm – nu peste mult timp – sfânta noastră laşitate, să facem chetă întru reducerea deficitului bugetar al lui Bolojan, al Agenţiei Fitch, al altora aciuaţi p-aici.
Iar pentru „Cântăreaţa cheală”, o perucă!
„Cu căciulile pe frunte/ Stăm de veacuri ca un munte”?
Prostii de adormit copiii! Incultura şi impostura unor telelei ne omoară. Şi ne înţelegem bine cu ei.
Ca între călăi şi victime, vorba aia!
