Un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a unui bărbat din Puchenii Mari, în vârstă de 89 de ani, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, în forma tentativei la omor.
„Din probatoriul administrat în cauză – detaliază IPJ Prahova într-un comunicat – precum și din activitățile de urmărire penală efectuate de procurorul de caz, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, a rezultat că pe fondul unui conflict preexistent și în timp ce se afla la domiciliu, bărbatul de 89 de ani ar fi exercitat acte de violență asupra fiului său, în vârstă de 51 de ani, folosind un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni în zona abdominală. Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, iar față de bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, la propunerea procurorului de caz, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile”.















