Florin Tănăsescu
Ţi-ai făcut datoria acolo unde-ai fost pus, Ioane! Martore-ţi sunt zidurile închisorilor. Ai fost fiu de nădejde al unei ţări când te chema la războaie. Poate că fraţi de-ai tăi hodinesc pe câmpurile de luptă, departe de ţară, dar „pentru apărarea patriei”. Doar tu parcă eşti „un mort frumos, cu ochii vii/ Ce scânteie-n afară”.
Întoarce-te, Ioane, la tine în ţară. Da, ştim că, mai nou, unde-i bine acolo e patria, dar stau cu mâinile streaşină la ochi bătrânii pe la porţi. Iar timpul şi-a ascuţit gheara. Şi-au început să uite, săracii, cum te cheamă. Şi te cred George. Şi rostesc: „Să-l văd venind, aş mai trăi o viaţă”.
„Ardică-te”, deci nu „Ridică-te”, să nu ne-auzim vorbe! Să nu devenim incomozi, să nu deranjăm pe cei ce te-acuză mai mult de nefăcute, decât de făcute! Pe tine ca făpuitor, pe noi drept complici.
Măcar de ziua ta, fă o derogare: deci, iartă-i pe „dregătorii” vremurilor noi. Ştim că-i cam greu, dar iartă-i şi pentru noi.
Îţi cerem prea multe, i-adevărat. Poate chiar imposibilul, chiar dacă ăştia care se dau smart ne motivează cu franţuzisme gen „L’ impossible n’existe pas!”. (Traducerea n-o mai asigurăm, destul ne-au „tradus” alţii)
Ardică-te, că niciodată un neam n-a aşteptat atât de mult de la atât de puţini! Chiar dacă statisticile spun că te-ai multiplicat în aproape două milioane de Ioni şi Ioane.
Întoarce-te, chiar dacă nu vei fi primit ca fiul risipitor. Pentru că, vezi tu, „viţelul cel mai gras” nu e pe masa noastră. Nu c-ar fi fost vreodată, nu că se va schimba ceva p-aici.
Că doar ştii: „La noi sunt codri verzi de brad/Şi câmpuri de mătase/La noi atâţia fluturi sunt/ Şi-atâta jale-n case”.
De dragul fluturilor ce-n bătaia aripilor nasc crâmpeie de viaţă, ardică-te, Ioane, în ţara unde vremea se măsoară-n veacuri de mătănii.
Doar uneori, ca azi, în „La mulți ani!”.
