Domeniile cele mai căutate: activități de protecție și pază, construcții, comerț
N. Dumitrescu
Potrivit informațiilor primite de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova, anul trecut au fost încadrate în muncă peste 5.000 de persoane, mai mult de jumătate fiind femei. ”Pe parcursul anului 2025, un număr semnificativ, 5.233 de persoane, dintre care 2.771 au fost femei, aflate în evidențele AJOFM Prahova au fost încadrate în muncă. Aceste angajări au venit ca rezultat al măsurilor active de integrare/reintegrare prevăzute în Legea 76/2002 actualizată, aplicate și monitorizate de AJOFM Prahova în strânsă legătură cu Strategia națională de ocupare. Domeniile în care s-au înregistrat cea mai mare cerere, dar și cea mai mare ofertă de locuri de muncă în județul Prahova, în anul 2025, au fost: activități de protecție și pază, lucrări de construcții a clădirilor, fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule, comerț cu amănuntul în magazine, transporturi rutiere de mărfuri, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, restaurante”, se precizează într-un răspuns solicitat AJOFM Prahova. Potrivit statisticilor referitoare la prahovenii care și-au găsit un loc de muncă anul trecut, din numărul total menționat, 3.071 aveau peste 45 de ani, alte 812 persoane aveau vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 286 – între 35 și 30 de ani, 330 – între 25 şi 30 ani, iar restul- tineri sub 25 de ani. ”În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.300 provin din mediul urban, iar restul din mediul rural. Din punctul de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă stabil, cele mai multe au avut studii profesionale și școala de ucenici (1.570), urmate de cele cu studii liceale (1.554 ), cele cu studii gimnaziale -1.191, iar cei cu studii superioare – 575. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Prahova, 1.373 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, astfel că, anul trecut, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 12.198 persoane”, au mai menționat reprezentanții AJOFM Prahova, care au subliniat faptul că, la sfârșitul anului 2025, în baza de date a instituției se regăseau 5.857 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 2.539 erau șomeri indemnizați, iar restul fără indemnizație. ”La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele AJOFM Prahova erau înregistrați 5.857 de șomeri, dintre care 3.109 erau femei, rata șomajului fiind de 2,21%. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3.946 de șomeri erau din mediul rural, iar restul din mediul urban. Șomerii cu studii gimnaziale, școli profesionale au avut ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (71%), urmați de cei cu studii liceale (21%), cei cu studii superioare – 8%. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 644 persoane foarte greu ocupabile, 1.593 greu ocupabile, 3.007 mediu ocupabile, iar 613 persoane ușor ocupabile, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate fiind realizată ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituției”, au mai precizat reprezentanții AJOFM Prahova.















