V. S.
Cea de-a 47-a creșă construită prin programul guvernamental „Sfânta Ana” a fost inaugurată marți în comuna Măneciu, județul Prahova. La eveniment a participat prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, alături de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, și de primarul comunei Măneciu, Auraș Dragomir.
Noua unitate oferă condiții moderne și spații adaptate pentru peste 110 copii, fiind a treia creșă finalizată în județ cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Primele două au fost inaugurate anul trecut în municipiile Ploiești și Câmpina.
Prefectul Daniel Nicodim a felicitat Ministerul Dezvoltării pentru inițierea programului, subliniind că investiția vine în sprijinul familiilor tinere și contribuie la promovarea educației timpurii într-un mediu sigur și modern.
„Sprijinul acordat familiilor cu copii reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Investițiile în educație și în infrastructura de creșe sunt esențiale pentru viitorul comunităților noastre”, a transmis prefectul Nicodim.
Programul guvernamental „Sfânta Ana” va continua și în anul 2026, având ca obiectiv suplimentarea locurilor în creșele de stat la nivel național.
















