V. Stoica

Ziua Națională a României a fost marcată, ieri, de 1 Decembrie, și la Ploiești, deși manifestările au fost mai puțin impresionante decât în anii trecuți. Mii de oameni au ieșit, cu mic, cu mare, să sărbătorească Ziua Națională în centrul orașului, în special în fața Catedralei Sf. Ioan Botezătorul, acolo unde organizatorii evenimentului – Primăria Ploiești și Garnizoana Ploiești – au stabilit locul de întâlnire al celor care știu să se bucure de această zi plină de emoție.
Corul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești a intonat Imnul de Stat ”Deșteaptă-te, române!”, la debutul manifestărilor, iar un sobor de preoți a oficiat o slujbă în memoria tuturor eroilor neamului românesc, a celor care s-au jertfit pentru România Mare!
Discursurile oficialilor – primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario Daniel Soare, prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim – au marcat importanța Unirii, nu numai ca act istoric, ci și, în prezent, ca nevoie de unitate, nu de dezbinare, a poporului român.
Copiii, dar nu numai ei, au așteptat defilarea trupelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Poliției Locale Ploiești și Fanfarei Consiliului Județean Prahova, care au adus mare bucurie în rândul celor prezenți.
Deși nu a fost o manifestare ca în alți ani, când au fost prezentate și mijloacele de luptă din dotarea unităților militare din Ploiești și din împrejurimi, și în 1 Decembrie 2025, ploieștenii au purtat cu mândrie drapelul tricolor, chiar dacă mulți dintre ei au fost nevoiți să dea din buzunar 10 lei sau 5 lei, în funcție de dimensiunea drapelului achiziționat de la vânzătorii ambulanți.

Sute dintre miile de ploieșteni veniți să sărbătorească Ziua Națională în centrul municipiului s-au îndreptat, ulterior, spre zonele cu bucate tradiționale și, în ciuda prețurilor destul de piperate (o porție de fasole cu ciolan costa 35 de lei), au degustat din bunătățile pregătite de comercianții din Târgul de Crăciun sau din târgul organizat de Hale și Piețe, în zona străzii Griviței din centrul orașului.
Copiii au fost cei mai câștigați. După defilare, s-au bucurat de mașinuțe tamponabile, de carusele, de Moș Crăciun și căsuța lui din Târg. În ciuda prețurilor extrem de mari. Pentru că asta i-a interesat doar pe părinții sau pe bunicii care au strâns puțin din dinți, dar au trecut peste.
Că doar a fost Ziua Națională a României.