Ultima reuniune a anului 2025 de pe Hipodrom nu va mai avea loc!
„În urma analizării situației privind înscrierile pentru reuniunea hipică programată în data de 7 decembrie 2025, conducerea Complexului Hipodrom aduce la cunoștință următoarele:
Ulterior finalizării înscrierilor, s-a constatat că unul dintre caii partanți nu este apt din punct de vedere medical pentru a participa la competiție.
În această situaţie, având în vedere că nu s-a întrunit numărul minim necesar de cai pentru desfăşurarea evenimentului, nerespectându-se Art. 4, Pct. 3 din Regulamentul General al Curselor de Trap din România („Dacă într-o reuniune de trap nu se îndeplinesc condițiile minime de 4 curse și 6 cai în fiecare cursă, aceasta nu va avea loc”), conducerea Complexului Hipodrom Ploiești a luat decizia de a anula ultima reuniune hipică a sezonului – PREMIUL „MIRCEA ȘTEFĂNESCU” – este anunțul oficial al organizatorilor.















