Florin Tănăsescu
Ori ne facem că plouă, ori chiar toarnă cu găleata de sus! Fie nu mai avem nimic de spus în ţara asta, fie batjocura-i cât casa…
Altfel nu se poate explica de ce un neica-nimeni rupe afişe în Parlamentul României cu Eminescu şi Alecsandri. A, că nefericitul şi-a cerut scuze după, e ceva gen „Îmi pare rău că te-am omorât. N-am vrut!”.
Ori ne facem că plouă, ori suntem complici la un proces de erodare sistematică a istoriei şi literaturii. Române!
Cum se justifica tentativa din urmă cu câțiva ani de a-l scoate pe Labiş din manualele şcolare? Că nefericitul scrisese, la numai 18 ani, „Nimic pentru tine, totul pentru toţi”. Titlul poeziei: „Comunistului”. Halal!
Iar azi, cotele apelor urii au ajuns la „Nimic pentru noi, totul pentru hoţi”.
Suntem, într-adevăr, un popor vegetal, vorba Anei Blandiana? Probabil că da, cât timp nimeni nu ne poate explica de ce nu avem voie să mai cităm sau citim Goga: „Munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din Poartă-n poartă/De-am închide a Ţării poartă/Alţii ne-ar cerşi la poartă”.
A, o poate face Nichita Stănescu: „Când opera vorbeşte, autorul nu mai există. Nu are biografie, nu are nimic”. Dar cine să-l asculte? Numitul Wexler de la minorităţi? Majoritatea parlamentară care a votat ostracizarea lui Goga? Care habar nu are cine a scris „La noi sunt codrii verzi de brad/ Și câmpuri de mătasă/La noi atâția fluturi sunt/Și-atâta jalen-n case”?
Pe cine şi de ce deranjează istoria, limba şi credinţa noastră?
Pe cei care au făcut scandal la canonizarea eruditului Dumitru Stăniloaie? Sau a „Sfinţílor închisorilor”?
Ori plouă, deci e Potopul lui Noe şi scapă cine poate…
Sau „Pe boltă, sus, e mai aprins/ La noi, bătrânul soare/De când pe plaiurile noastre/Nu pentru noi răsare”… (Octavian Goga)
Rămâne, deci, cum au stabilit: Nimic pentru noi, totul pentru hoţi.
