
• România, peste media UE în ceea ce priveşte numărul pacienţilor cu arsuri severe
Minstrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că, în ultimele zile, se înregistrează un număr crescut de pacienţi cu arsuri severe ”generate de violenţă, autoagresiune, incendieri intenţionate, utilizarea unor instalaţii improvizate, dar şi de electrocuţii apărute ca urmare a neglijenţei.”, el subliniind că România se situează peste media UE în ceea ce priveşte numărul pacienţilor cu arsuri severe.
”Această realitate arată cât de necesară e conştientizarea responsabilităţii individuale şi colective”, spune ministrul în contextul în care doi pacienţi cu arsuri severe în urma exploziei produse într-un bloc din Oneşti au fost transportaţi la un spital din Belgia, cu o aeronvă a Forţelor Aeriene Române, potrivit News.ro.
”Aceste situaţii pun o presiune majoră asupra sistemului medical şi produc suferinţă profundă pacienţilor şi familiilor acestora”, subliniază ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete notează că România are, din păcate, spre deosebire de multe alte state, un număr foarte mare de pacienţi cu arsuri severe, depăşind media Uniunii Europene. ”Această realitate arată cât de necesară este conştientizarea responsabilităţii individuale şi colective„, subliniază ministrul Sănătăţii.
În acest context, el a anunţat că ambele centre pentru arşi grav, de la Timişoara şi Târgu Mureş, sunt finalizate în proporţie de peste 90%.
”Începând de anul viitor, pacienţii cu arsuri grave vor putea fi trataţi aici, acasă, în condiţii moderne şi sigure. Însă responsabilitatea, prevenţia şi evitarea acestor situaţii rămân vitale, pentru ca sistemul să poată face faţă numărului mare de pacienţi şi pentru a proteja vieţi”, a conchis Alexandru Rogobete.















