V. S.
Consiliul Județean Prahova a anunțat, ieri, că sistemul de alimentare cu apă al Hidro Prahova este complet amorsat, iar furnizarea a fost reluată în toate cele 13 localități afectate de oprirea bruscă de vinerea trecută, cauzată de lucrările de la barajul Paltinu. A fost nevoie de o săptămână de intervenții continue, operațiuni tehnice complexe și monitorizare permanentă pentru repornirea treptată și în condiții de siguranță a rețelei. Reluarea alimentării a fost realizată etapizat, pentru a proteja infrastructura și pentru a stabiliza presiunea în fiecare zonă.
Întreg sistemul funcționează, iar următorul pas este efectuarea analizelor de apă de către Direcția de Sănătate Publică Prahova. Prelevările au început ieri și vor continua până la confirmarea calității apei în toate punctele din rețea.
Deși apa care pleacă din stația de tratare respectă parametrii impuși, verificările efectuate zilele trecute pe conducta de aducțiune administrată de ESZ au indicat variații care necesită monitorizare atentă și ajustări ale procesului de tratare, pentru a asigura o calitate uniformă pe întreg traseul. În acest sens, Hidro Prahova a solicitat retestări în punctele de transfer și în șapte localități, astfel încât rezultatele finale să reflecte fidel situația din teren.
Reprezentanții Hidro Prahova le mulțumesc locuitorilor pentru răbdarea și solidaritatea de care au dat dovadă în această perioadă dificilă. Echipele operatorului și ale DSP Prahova rămân în teren, monitorizând continuu sistemul până la revenirea completă la condițiile normale de consum.















