V.S.
Dosarul penal întocmit de procurorii anticorupție împotriva lui Bogdan Cristian Nica, fost manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești și fost candidat al PNL la Primăria Ploiești, a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Prahova. Cauza se află în prezent în faza de Cameră preliminară, unde un judecător va decide dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru începerea procesului.
În acest dosar, Bogdan Nica este inculpat alături de alte două persoane și o societate comercială. Deocamdată, nu a fost stabilit un termen pentru prima ședință de judecată.
Potrivit rechizitoriului, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Bogdan Cristian Nica pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Ancheta arată că, în perioada în care a condus Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, acesta ar fi încălcat în mod repetat dispozițiile legale privind gestionarea patrimoniului și a fondurilor publice ale unității medicale.
Concret, anchetatorii susțin că, în exercitarea atribuțiilor de manager și ordonator de credite, Bogdan Nica ar fi comis patru acte materiale prin care ar fi produs spitalului un prejudiciu total de peste 28,7 milioane de lei. Având în vedere valoarea foarte mare a prejudiciului estimat, actuala conducere a Spitalului Județean Ploiești a decis să se constituie parte civilă în dosar, pentru recuperarea integrală a pagubelor.
Managerul în funcție, dr. Sebastian Toma, a confirmat acest demers, precizând că spitalul va urmări recuperarea tuturor prejudiciilor stabilite de instituțiile statului. „Ne vom constitui parte civilă pentru recuperarea tuturor pagubelor, nu doar în acest dosar”, a declarat acesta.
Bogdan Cristian Nica a candidat la alegerile locale de anul trecut pentru funcția de primar al municipiului Ploiești, din partea PNL, clasându-se pe locul al doilea, după Mihai Polițeanu.
De asemenea, acesta este cunoscut ca fiind apropiat al fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat la rândul său în fața instanței, trimis în judecată pentru fapte de corupție.
Procesul se află, așadar, la început, urmând ca judecătorul de cameră preliminară să decidă dacă dosarul poate fi judecat pe fond.















