V. S.
Consiliul Concurenței a început o analiză amplă a pieței cărnii de porc din România, cu scopul de a identifica problemele care îi împiedică pe fermierii români să ajungă mai ușor pe piața de procesare și în marile lanțuri comerciale.
Consiliul Concurenței vrea să afle ce bariere administrative, legislative sau financiare stau în calea fermelor mici și foarte mici și de ce acestora le este greu să se dezvolte sau să intre pe piața cărnii de porc. Studiul urmărește și eventuale disfuncționalități care pot afecta concurența și, implicit, prețurile și oferta pentru consumatori.
În cadrul analizei este evaluat întregul lanț de producție – de la fermă, la abator, procesare și până la retail. Sunt avute în vedere inclusiv regulile de certificare a cărnii, modul de funcționare al industriei și gradul de integrare al companiilor din domeniu.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat că analiza vine în contextul creșterii importurilor de carne de porc și al scăderii exporturilor. „Vrem să identificăm cauzele acestui dezechilibru și obstacolele care limitează accesul fermierilor români la marile lanțuri comerciale. Analizăm tot circuitul, pentru a vedea ce măsuri pot duce la mai multă diversitate la raft și la prețuri mai accesibile pentru consumatori”, a declarat acesta.
Pentru realizarea studiului, Consiliul Concurenței va solicita informații de la firme din domeniu și de la instituții publice implicate. Totodată, fermierii, micii producători, procesatorii și alte părți interesate sunt invitați să transmită date și documente relevante la adresa: sectoriala.cp@consiliulconcurentei.ro.
La finalul analizei, autoritatea va formula recomandări concrete pentru eliminarea problemelor identificate. Dacă vor fi descoperite încălcări ale legii, Consiliul Concurenței poate declanșa proceduri de sancționare.
















