Echipa de baschet U13 a CSM BBA Petrolul Ploieşti a debutat cu trei victorii în noul sezon, cu prilejul Turneului 1 al Fazei I a campionatului, desfăşurat în Sala Rapid B, din Bucureşti.
Băieţii pregătiţi de Marian Angelian şi Mihai Comănescu au obţinut două succese clare în jocurile cu ACS Dan Dacian Portocaliu Bucureşti şi ABC Play Bucureşti, singura întâlnire ceva mai echilibrată fiind cea disputată în compania gazdelor de la Rapid. Rezultatele băieţilor noştri au fost următoarele:
ACS Dan Dacian Bucureşti Portocaliu – CSM BBA Petrolul Ploieşti 36-68 (7-17, 13-8, 6-28, 10-15)
CSM BBA Petrolul Ploieşti – ABC Play Bucureşti 88-29 (21-12, 25-6, 30-2, 12-9)
CS Rapid Bucureşti – CSM BBA Petrolul Ploieşti 40-53 (13-17, 9-10, 9-17, 9-11)
Lotul de jucători folosit de cei doi antrenori a arătat astfel: Matei Frîncu, Leonard Parepa, Alexandru Muşat, Călin Ghinea, Daniel Pârvu, Victor Ştefan, Matei Ghica, Vlad Săvescu, Cătălin Panait, Silviu Pleşea, Vlad Vasile, Vesel Fabian şi Filip Enache.
Turneul 2 al Seriei a 4-a, cu meciurile retur ale acestei faze, este programat în perioada 20-21 decembrie.

Lider mai puternic

Echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploieşti a pierdut, cu 94-82 (21-20, 26-22, 27-21, 20-19), meciul susţinut pe terenul primei clasate în Grupa D a Ligii I de baschet masculin, CS Agronomia Bucureşti.
Într-o formulă restrânsă, determinată de accidentarea lui Robert Pătraru şi convocările la lotul naţional „U18” ale lui Federico Diaconescu, Sebastian Ciulin, Vlad Borcan şi Alex Şerban, băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir au ţinut ritmul până în debutul reprizei secunde, moment în care gazdele s-au desprins la 10-12 puncte, ecart pe care au reuşit să-l menţină până la final.
Pentru echipa noastră au jucat: R. Movileanu (20 puncte, 4×3), A. Bădicioiu (16), R. Mihalache (15, 1×3), Al. Dimov (12), M. Necula (9, 2×3), R. Popa (5, 1×3), A. Suciu (3, 1×3), Oct. Ion (2), L. Ştefan şi C. Coniac.
În etapa a 10-a a Grupei D, CSM BBA Petrolul 2 Ploieşti o va întâlni duminică, 7 decembrie, pe teren propriu, pe CSM Corona 2 Braşov.