Polițiștii din Valea Doftanei l-au prins și reținut pe un bărbat din Provița de Jos, bănuit de comiterea unor acte de violență pe raza comunei.
Concret, fapta este prezentată de către poliția prahoveană astfel: „La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, oamenii legii au fost alertați prin intermediul Numărului Unic «112», de către o femeie, că un bărbat din Provița de Jos ar fi fost agresat de o persoană. Din primele verificări a reieșit că victima, un bărbat în vârstă de 40 de ani, ar fi fost lovit cu pumnul în zona capului de un bărbat de 33 de ani din aceeași localitate, pe fondul unui conflict mai vechi”.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca ieri să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării altei măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.















