Anul 2025 are în continuare şanse de a deveni unul dintre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată, a anunţat ieri Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene, informează DPA, preluată de TVRInfo.
Până acum, 2025 şi 2023 sunt la egalitate, pe locul al doilea în topul celor mai călduroşi ani din istorie, devansaţi de 2024, a precizat agenţia în raportul său lunar. Luna trecută a fost a treia cea mai caldă lună noiembrie măsurată vreodată, cu o temperatura medie globală de 14,02 grade Celsius, iar în regiuni precum Oceanul Arctic s-au înregistrat valori excepţional de ridicate. Temperaturile lunii noiembrie au fost cu 1,54 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, depăşind limita de 1,5 grade Celsius convenită prin Acordul climatic de la Paris.
Deşi cercetătorii nu se aşteaptă ca 2025 să depăşească acest prag, temperaturile medii înregistrate în perioada 2023-2025 ar putea depăşi acest prag, ceea ce ar fi o premieră pentru un interval de trei ani. „Aceste repere nu sunt abstracte”, a spus Samantha Burgess, directoare în cadrul serviciului Copernicus.
„Reflectă ritmul accelerat al schimbărilor climatice, iar singura modalitate de a atenua creşterea temperaturilor în viitor este de a reduce rapid emisiile de gaze cu efect de seră”, a spus ea.
În Europa, luna noiembrie a fost a cincea cea mai caldă din istoria înregistrărilor, cu o temperatură medie de 5,74 grade Celsius.
În timp ce în estul Europei, Balcani şi Turcia s-au înregistrat temperaturi neobişnuit de ridicate, condiţiile meteo din Scandinavia şi sudul Germaniei au fost răcoroase prin comparaţie.
Până acum, doar alte trei toamne în Europa au fost mai calde decât cea de anul acesta.















