Persoanele care merg pe distanțe mai lungi au un risc mai mic de probleme cardiace decât cele care merg pe distanțe scurte, sugerează un nou studiu citat de BBC, care a analizat activitatea a zeci de mii de adulți, potrivit Hotnews.
O plimbare lungă pe zi este mai bună pentru inimă decât mai multe plimbări scurte, mai ales dacă nu facem prea multă mișcare, potrivit unui nou studiu publicat în Annals of Internal Medicine.
Ideal ar fi să mergem pe jos cel puțin 15 minute fără oprire, se arată în studiu. Asta înseamnă aproximativ 1.500 de pași consecutivi, ceea ce oferă inimii un antrenament bun.
Mulți oameni își propun să facă 10.000 de pași pe zi, dar acest număr provine dintr-o reclamă japoneză la pedometre, nu din știință, scrie BBC. Cu toate acestea, experții sunt de acord că, în general, mai mulți pași sunt mai buni pentru sănătate.
Studiul a analizat 33.560 de adulți cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani din Marea Britanie, care făceau mai puțin de 8.000 de pași pe zi. Ei au fost grupați în funcție de durata plimbărilor lor (măsurată cu un contor de pași pe parcursul unei săptămâni):mai puțin de 5 minute (43%); 5-10 minute (33,5%); 10-15 minute (15,5%); 15 minute sau mai mult (8%).
Cercetătorii de la Universitatea din Sydney și de la Universidad Europea din Spania au monitorizat starea de sănătate a participanților pe o perioadă de opt ani.
Persoanele care mergeau pe distanțe mai lungi aveau un risc mai mic de probleme cardiace decât cele care mergeau pe distanțe scurte.
Chiar și în rândul celor mai puțin activi – cei care mergeau sub 5.000 de pași pe zi – plimbările mai lungi au făcut o mare diferență. Riscul de boli cardiace și deces a scăzut semnificativ.
Nu este clar din studiu dacă acest lucru se datorează faptului că erau deja mai în formă la început, dar cercetătorii au încercat să controleze acest aspect luând în considerare factori precum fumatul, obezitatea sau colesterolul ridicat.
Cercetătorii spun că și modul în care mergem este important, nu doar cât de mult. Ei sugerează că schimbări simple în stilul de viață, cum ar fi alocarea de timp pentru o plimbare mai lungă, ar putea face o mare diferență.
„Tindem să punem accentul pe numărul de pași sau pe distanța totală parcursă, dar neglijăm rolul crucial al modelelor, de exemplu modul în care se merge, a spus profesorul Emmanuel Stamatakis, co-cercetător principal, citat de BBC.
„Acest studiu arată că chiar și persoanele care sunt foarte inactive fizic pot maximiza beneficiile pentru sănătatea inimii prin modificarea obiceiurilor de mers pe jos, astfel încât să meargă mai mult timp, ideal ar fi cel puțin 10-15 minute, atunci când este posibil”, a adăuigat acesta.
Profesorul Kevin McConway, profesor emerit de statistică aplicată la Open University, a spus că, deși studiul arată o legătură între mersul pe jos și o sănătate cardiacă mai bună, acesta nu dovedește că mersul pe jos cauzează în mod direct îmbunătățirea.
Experții în sănătate din Marea Britanie citați de BBC recomandă 150 de minute de activitate moderată pe săptămână, cum ar fi mersul pe jos în ritm alert, ideal distribuit uniform pe parcursul săptămânii.
Persoanele în vârstă de peste 65 de ani ar trebui să încerce să se miște în fiecare zi, chiar dacă este vorba doar de activități ușoare în jurul casei, se arată în recomandări.
„Exercițiile fizice ajută pe toată lumea să ducă o viață mai fericită și mai sănătoasă. Dacă aveți boli cardiace și circulatorii, exercițiile fizice vă pot ajuta să vă gestionați starea și să vă simțiți mai bine în general”, a declarat Emily McGrath, asistentă medicală cardiacă la British Heart Foundation.
„La început, s-ar putea să vă fie greu să fiți mai activi, dar, pe măsură ce trece timpul, va deveni mai ușor, pe măsură ce corpul dvs. se obișnuiește cu activitatea. La început, s-ar putea să observați doar mici îmbunătățiri, dar toate acestea se adună și contribuie la menținerea sănătății inimii”, a spus ea.
Acasă Actualitate Un nou studiu confirmă activitatea simplă care poate reduce riscul problemelor cardiace















