V. S.

Ieri, la sediul Consiliului Județean Prahova, a avut loc o ședință operativă de lucru, convocată de președintele Virgiliu Nanu, cu echipa de conducere a instituției și reprezentanții principalelor direcții din cadrul CJ. Întâlnirea a avut ca scop analizarea stadiului proiectelor aflate în derulare, precum și evaluarea situației economice a județului la finalul anului 2025.
Discuțiile s-au concentrat pe principalele capitole bugetare, cu accent pe domeniile investițiilor, sănătății, infrastructurii și asistenței sociale. Participanții au trecut în revistă realizările de până acum și au stabilit măsurile necesare pentru ca toate angajamentele asumate să fie respectate, iar proiectele să se încheie conform graficului stabilit.
„A fost o întâlnire de lucru aplicată, în care am analizat ceea ce s-a realizat până în prezent și am discutat pașii care trebuie urmați pentru a încheia anul într-un mod echilibrat”, a declarat Virgiliu Nanu.
Conducerea instituției a subliniat că activitatea se bazează pe o abordare modernă, centrată pe planificare, eficiență și responsabilitate, principii esențiale pentru o administrație locală orientată către rezultate și către nevoile reale ale cetățenilor.