În aceastã varã, numãrul celor care au vizitat judeþul a fost mult mai mic decât în 2024!

N. Dumitrescu

Conform unor date oficiale, scăderea puterii de cumpărare, cu impact negativ inclusiv asupra petrecerii timpului liber, a avut efect negativ, anul acesta, și asupra unuia dintre domeniile importante ale județului Prahova – turismul, dovadă fiind numărul turiștilor prezenți în județul nostru, care s-a redus vizibil în cele trei luni de vară – iunie, iulie, august- în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, potrivit datelor primite de la Direcția Județeană de Statistică Prahova, în luna august 2025, comparativ cu luna august 2024, sosirile în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat din judeţul Prahova, au scăzut cu 17,7%, iar înnoptările au scăzut cu 21,1%, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, din luna august a.c., fiind mai mic cu 7% față de luna august 2024. ”Din numărul total de sosiri înregistrate în luna august 2025 în Prahova, 52.360 au fost ale turiştilor români şi 6.851 ale turiştilor străini. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna august 2025 au fost de 122.019, în scădere cu 21,1% faţă de cele din luna august 2024. Durata medie a şederii în luna august 2025 a fost de 2,1 zile, la fel ca aceea înregistrată în luna august 2024. În judeţul Prahova, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare aferent lunii august 2025 a fost de 31,5%, mai mic față de cel înregistrat în luna august 2024 (38,5%). Cei mai mulți turişti străini cazaţi în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna august 2025, au provenit din Israel (1.203 persoane), Spania (527 persoane), Italia (518 persoane), S.U.A. (517 persoane), Franța (484 persoane), Germania (429 persoane), Bulgaria (423 persoane) etc. Sosirea unui turist se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii de primire turistică, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi”, reiese din datele Direcției Județene de Statistică Prahova, referitoare la turism.Iar datele statistice au reliefat faptul că trendul descrescător în ceea ce privește prezența turiștilor în județul nostru pentru vacanță s-a menținut și în lunile iulie și iunie a.c. Concret, în luna iulie a.c., comparativ cu luna iulie 2024, sosirile în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au scăzut cu 21,2%, iar înnoptările au scăzut cu 19,7%, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare fiind mai mic cu 5,8 % față de aceeași lună a anului trecut. Iar în luna iunie a.c., comparativ cu luna iunie 2024, sosirile în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au scăzut cu 23,3%, iar înnoptările au scăzut cu 23,4%, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare fiind mai mic tot cu 5,8% față de aceeași lună a anului trecut. Scăderea numărului de turiști prezenți la noi în țară, inclusiv în Prahova, a fost scoasă în evidență și de către Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), ai căror reprezentanți au dorit să tragă un semnal de alarmă în acest sens. ”ANAT atrage atenția că recesiunea din turism este reală în acest an, printre motive numărându-se scăderea puterii de cumpărare, creșterea TVA și a reducerii valorii voucherelor de vacanță. În luna august s-a înregistrat o scădere de 6,3% a numărului de turiști cazați față de anul trecut, în ciuda faptului că operatorii privați au oferit și reduceri de tarife. Indiferent de prețuri, o parte dintre români nu s-au mai cazat. Trei luni la rând, în vârful de sezon, contracția economică a fost mai mare de 4%, fiind primul an cu scăderi după pandemie. Județe cu tradiție turistică au înregistrat scăderi severe, în Argeș, numărul turiștilor a scăzut cu 38%, în Harghita a scăzut cu 17,8%, iar în Prahova, numărul turiștilor a scăzut cu 15%. Asta arată clar că nu tarifele sunt problema, ci scăderea puterii de cumpărare și lipsa oricăror politici guvernamentale pentru turism”, se menționează într-un comunicat al ANAT. În acest context, asociația menționată a pledat și pentru actualizarea cu rata inflației a valorii voucherelor de vacanță și extinderea lor către mediul privat, motivând faptul că voucherele de vacanță reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri din punct de vedere economic, cu efecte pozitive demonstrate, atât asupra economiei naționale, cât și asupra investițiilor în turism.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentHandbal/Agenda ­săptămânii