Echipa de futsal „U19” a CSM Ploiești a încheiat la egalitate, 4-4 (2-0), meciul susţinut marți seară pe terenul celor de la ACS Kids Tâmpa Braşov în etapa a 4-a a Seriei a 5-a a Campionatului Naţional! Golurile echipei ploieștene au fost marcate de Ionuţ Guţă, Petre Racoveanu, Ionuţ Rădulescu şi Vasile Varlas. CSM Ploieşti ocupă locul al 2-lea în clasament, cu 7 puncte, şi va juca în runda a 5-a pe teren propriu derbiul cu prima clasată, ACS CFR Romgaz Craiova (9 puncte), meciul fiind programat duminică, 30 noiembrie, în Sala „Olimpia”.