Prin intermediul unui comunicat de presă, Hidro Prahova a dorit să facă o serie de precizări privind lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Câmpina și Poiana Câmpina. ”Reprezentanții Hidro Prahova S.A., alături de antreprenorul lucrării și autoritățile locale, au efectuat în dimineața zilei de 7 noiembrie 2025 o deplasare pe teren, pe strada Orizontului din municipiul Câmpina, pentru a evalua situația lucrărilor și a identifica soluția tehnică necesară reluării acestora.
Pe parcursul sondajelor efectuate sub coordonarea echipei Hidro Prahova, au fost identificate mai multe rețele subterane care nu figurau în documentațiile transmise de deținătorii acestora, fapt ce a făcut imposibilă continuarea lucrărilor conform planului inițial. Pentru a evita eventuale incidente și pentru a asigura desfășurarea lucrărilor în siguranță, specialiștii au decis stabilirea unui nou traseu și identificarea punctului corect de racordare.Totodată, Hidro Prahova a demarat procedurile pentru actualizarea documentației tehnice și obținerea avizelor suplimentare necesare. Societatea transmite scuze locuitorilor din zonă pentru disconfortul creat și le mulțumește pentru răbdare și înțelegere.
Hidro Prahova rămâne atentă la desfășurarea lucrărilor și face toate demersurile necesare pentru reluarea acestora în cel mai scurt timp, cu respectarea standardelor de calitate și siguranță”, se precizează în comunicat. Precizările menționate au fost aduse în contextul în care, inițial, pe data de 6 noiembrie a.c., tot prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții societății anunțaseră următoarele: ”Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind lucrările din cadrul contractului Execuție rețele de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Câmpina și comuna Poiana Câmpina, Hidro Prahova S.A. face următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice: antreprenorul desemnat pentru execuția lucrărilor a primit ordinul de începere în data de 8 septembrie 2025, iar lucrările au fost demarate în teren la data de 29 octombrie 2025, pe strada Orizontului din municipiul Câmpina. La scurt timp după debutul activității, antreprenorul a sistat lucrările în teren fără a transmite o notificare prealabilă către Hidro Prahova, începând cu data de 31 octombrie 2025, invocând ulterior o diferență tehnică apărută în urma sondării solului. În data de 3 noiembrie 2025, echipa tehnică a Hidro Prahova s-a deplasat în teren pentru verificări și a constatat următoarele: lipsa personalului muncitor și a utilajelor la punctul de lucru; demontarea semnalizării rutiere și lipsa marcajelor de avertizare pentru siguranța traficului; existența unor zone nesemnalizate în carosabil, care pot genera riscuri de accidente; prezența unui utilaj staționat fără activitate. Aceste elemente confirmă faptul că activitatea șantierului a fost sistată fără anunțarea prealabilă a beneficiarului, fapt ce reprezintă o încălcare a obligațiilor contractuale ale antreprenorului. Ca urmare, Hidro Prahova a întocmit notele de constatare și a notificat oficial antreprenorul în vederea clarificării situației și reluării urgente a lucrărilor în condiții de siguranță și conformitate. Întreaga activitate din teren este monitorizată permanent de către Hidro Prahova. Scopul nostru este acela de a asigura o bună funcționare a proiectelor și de a menține un ritm constant al execuției lucrărilor, pentru ca acestea să se finalizeze la termenele asumate. Totodată, regretăm lipsa unei comunicări imediate către public privind această situație punctuală și ne cerem scuze pentru întârzierea cu care am putut oferi un punct de vedere. Ne reafirmăm angajamentul pentru transparență, corectitudine și colaborare constantă cu cetățenii din zonele vizate de lucrări din municipiul Câmpina și comuna Poiana Câmpina”. De precizat faptul că Hidro Prahova a semnat contractul de lucrări “Execuție rețele de alimentare cu apă și canalizare în Câmpina și Poiana Câmpina” pe data de 3.07.2025, valoarea totală a contractului de lucrări fiind de 198.660.158,52 lei (fără TVA), durata de realizare fiind de 24 de luni, contractul fiind inclus în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014-2020”. Obiectul contractului constă în realizarea mai multor lucrări, atât la Câmpina cât și la Poiana Câmpina, și anume: execuție rețele de alimentare cu apă, reabilitare rețele de distribuție, execuție conductă de aducțiune și rețele de canalizare, reabilitare și extindere rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată, conducte de refulare.