Sfântul Proroc Avdie era din pământul Sihem, din țarina lui Vitaharam. A trăit cu opt sute de ani înainte de nașterea lui Hristos. Numele Avdie se tâlcuiește „robul Domnului“. A slujit mai întâi lui Ahav și apoi lui Ohozia. Murind Ahav și după dânsul luând împărăția lui Israil fiul său Ohozia, în acea vreme Sfântul Avdie slujea în rândurile ostașilor. Și a fost el unul dintre cei trei căpitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Prorocul cu câte cinci soldați, dintre care peste doi, căzând foc din cer, i-a ars, după cuvântul prorocului.
Iar al treilea căpitan, care era Avdie, a fost miluit pentru cp s-a apropiat cu smerenie de Sfântul Proroc Ilie și s-a închinat în genunchi înaintea lui și l-a rugat, zicând: «Omule al lui Dumnezeu, cruță sufletul meu și sufletele robilor tăi.» Deci, Sfântul Ilie l-a cruțat pe el și l-a sculat, ducându-se împreună cu el la împăratul. Din acea vreme a lăsat Avdie slujba împăratului și a mers în urma Sfântului Proroc Ilie, luând duhul prorociei, ca acela care păzise și hrănise pe prorocul Domnului și ca acela ce urmase prorocului. Apoi, murind, a fost îngropat împreună cu părinții săi.
Opera lui este cartea cea mai scurtă din Vechiul Testament: are doar 21 de versete.















