Sfântul Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuței, într-o familie de țărani liberi, înrudit cu strămoșii poetului George Coșbuc.
Se pare că încă din tinerețe a făcut parte dintr-un regiment care era așezat undeva lângă Viena și, tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat și s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăției, s-a refugiat în Munții Țibleșului, în Maramureș și în Țara Chioarului.
Pentru vechea dezertare, a fost închis câțiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtășirii fiului său cu azimă, precum și spovedirii lui de către un preot unit. Și-a îngropat băiatul în ritul credinței strămoșești.
În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alți fruntași, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare. El a cerut ca prin înființarea regimentului de graniță românii să nu fie siliți să-și lepede credința, căci de decenii ortodocșii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinței unite.
Atanasie și-a dat seama că nu s-a ținut seama de dorința românilor și a început să se opună pe față procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism.
Soldații care urmau să depună jurământ de credință față de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos, în semn de protest și nesupunere.
La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovații să fie pedepsiți. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, «pentru că i-a reținut pe oameni de la unire și de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…» – după cum se arăta în sentința de condamnare.
