Prof. dr. Polin ZORILĂ
În cel de-al II-lea capitol, N. I. Simache – trecutul istoric al orașului Ploiești, profesoara Elena Oprea prezintă cadrul natural, descoperirile arheologice, legenda întemeierii, denumirea și evoluția acestei așezări ridicate de Mihai Viteazul la rangul de târg domnesc. În paralel, sunt prezentate aspecte semnificative din trecutul Târgșorului și interdependența acestuia cu Ploieștiul. În acest sens, autoarea a recurs la o analiză sintetică a documentelor publicate, de George Potra și Nicolae Simache, în lucrarea Contribuții la istoricul orașelor Ploiești și Târgșor (1632-1857), apărută în anul 1969. Printr-o muncă stăruitoare, George Potra și Nicolae Simache au reșit să aducă în circuitul științific 139 de documente, care abordează diverse aspecte ale dezvoltării orașului Ploiești, în perioada 1632-1857, precum și 147 de documente, care abordează diferite probleme din trecutul Târgșorului și al Mănăstirii Turnu. Atenția profesoarei Elena Oprea a fost atrasă de câteva documente, care fac referire la: schimbul de moșii pentru întemeierea târgului Ploiești, intrarea Ploieștiului sub stăpânirea Muruzeștilor, procesul de rumânire a moșnenilor și situația dramatică a robilor mănăstirești. Aceste documente cuprind informații valoroase referitoare la dezvoltarea economico-socială, administrativă și edilitar-urbanistică a celor două așezări și ne ajută să reconstituim viața locuitorilor și implicarea acestora în lupta pentru libertate socială și națională. Cei doi autori – afirmă autoarea – intenționau să publice un nou volum, Documente ploieștene, dar acest proiect a rămas la stadiul de deziderat.
Cel de-al III-lea capitol, Începuturile urbanismului la Ploiești în viziunea iluștrilor cărturari C. N. Debie și N. I Simache, se bazează pe informații preluate și interpretate din următoarele lucrări: Începuturile urbanismului la Ploiești, Contribuții la cunoașterea istoriei orașului (1969), de C. N. Debie, Casa Dobrescu (1966), de N. I. Simache și Cărturarul și istoricul prahovean N. I. Simache (1984), ms. de N. Bărbieru. În prima parte a capitolului, intitulată Stăpânii orașului, autoarea prezintă luptele ploieștenilor cu Muruzeștii, care se considerau „stăpâni ai orașului” și impactul negativ al ocupațiilor turcești și rusești asupra vieții urbane a Ploieștiului. În continuare, sunt evidențiate date din Catagrafia mitropolitului Ignatie, din 1810, care au făcut posibilă cunoașterea numărului de locuitori și a întinderii orașului Ploiești. La 1810, Ploieștiul avea 2016 suflete, din care 1025 bărbați și 990 femei, care locuiau în 536 de case. Tot atunci, Ploieștiul avea nouă mahalale și nouă parohii: mahalaua Tabacilor cu Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, mahalaua Abagiilor cu Biserica „Sf. Nicolae”, mahalaua Ceauș Dobre cu Biserica „Sf. Dumitru”, mahalaua Popii Radu cu Biserica „Buna-Vestire”, mahalaua Popii Dimii cu Biserica „Sf. Voievozi”, mahalaua Căpitan Pârvu cu Biserica „Sf. Gheorghe Vechi”, mahalaua Pescarilor cu Biserica „Sf. Împărați”, mahalaua Barbului Croitorul cu Biserica „Sf. Vineri” și mahalaua Tudorică Băcanul cu Biserica „Maica Precista”. Apoi, sunt prezentate nenorocirile din „vremea lui Caragea” (seceta, invazia de lăcuste și ciuma), conflictul dintre „orășenii cu putere” și „orășenii cei proști”, precum și „învoiala scrisă” pentru întinderea pieței, prin care s-a făcut primul act edilitar de organizare a orașului Ploiești. Partea a treia, Școala românescă a lui Ioniță Logofețelul, prezintă situația Ploieștiului de la 1821 până în perioada regulamentară. Un eveniment de seamă în viața orașului a fost înființarea, în 1825, de către Ioniță Stoicescu, a Școlii românești de la Biserica „Sf. Gheorghe Vechi”. Acesta este și autorul cărții Schițe din istoria patriei urmate de istoria Ploieștilor, în care se referă la casele mai mari și la starea edilitară a Ploieștiului. Printre acestea se numărau Casa Hagi Prodan și Casa Dobrescu, azi sedii ale unor muzee ploieștene. În continuare, autoarea face câteva considerații legate de venirea bulgarilor și relațiile acestora cu ploieștenii. În partea a patra, Regulamentul Organic la Ploiești, sunt abordate câteva aspecte ale istoriei orașului în perioada regulamentară: înființarea Maghistratului, dezvoltarea economică, refacerea după marele incendiu din 1843, realizarea primului plan al orașului de către inginerul Teodor Palladi, racordarea Ploieștului la căile de comunicații dintre Muntenia și Ardeal și dezvoltarea învățământului în limba română.
Urmează capitolul al IV-lea, Trecutul istoric al satelor prahovene în atenția Muzeului Județean de Istorie. În prima parte, Documente de pe Valea Teleajenului, autoarea subliniază contribuția istoricului N. I. Simache, alături de O. D. Brezeanu, I. Jercan și M. Gh. Vulpescu, la publicarea celor 200 de documente din colecția Dumitru I. Brezeanu-Teișani. Acestea oglindesc aspecte din viața economică, socială și culturală a satelor de pe cursul superior al Văii Teleajenului. În partea a doua, Descoperiri arheologice din mileniul I d. Hr., profesoara Elena Oprea evidențiază implicarea istoricului Nicolae Simache atât la deschiderea șantierelor arheologice, cât și la interpretarea pertinentă a rezultatelor acestor cercetări. În partea a treia, Documente privind istoria comunei Starchiojd, autoarea menționează contribuția cărturarilor C. M. Râpeanu și N. I. Simache la realizarea unui scurt istoric al acestei așezări de moșneni, atestate documentar la 10 iulie 1418, urmat de 121 de documente și liste cu nume de locuri și de persoane menționate în cuprinsul acestora. În partea a patra, Din istoria satelor Posești, Râncezi și Nucșoara, autoarea prezintă contribuția profesorului Nicolae Simache la realizarea istoricului acestor așezări, completată cu un studiu consacrat cărturarului Eufrosin Poteca, realizat de profesorul Mihail Vulpescu. În aceste sate, din vechiul județ Săcuieni, s-au așezat și români „ungureni”, veniți din Transilvania. Satele Ogretin, atestat la 1486 și Râncezi, atestat la 1618, erau locuite de moșneni. În schimb, Poseștii și Nucșoara erau sate de clăcași. Pe aceste meleaguri, s-a dat, în 1602, lupta de la Ogretin și Teișani. Locuitorii satelor Starchiojd, Ogretin și Râncezi – după cum afirmă istoricul N. I. Simache – erau potecași și plăieși, care păzeau căile de comunicații cu Transilvania. În partea a cincea, File din trecutul comunei Apostolache, autoarea prezintă datele esențiale din lucrarea, cu același nume, semnată de profesorul Nicolae Simache, completată cu patru documente cu slove chirilice. Din acest sat de moșneni, din sec. al XVI-lea, numit Măstănești, s-a ridicat comisul Apostolache, ctitorul Mănăstirii Măstănești (1695). Începând cu sec. al XIX-lea, aceasta va fi cunoscută sub numele de Mănăstirea Apostolache.
Cel de-al V-lea capitol, N. I. Simache – Trecător grăbit prin timpul nostru, are aceeași denumire ca lucrarea consacrată de Bucur Chiriac mentorului său. Câteva dintre evocările acestuia sunt prezentate de autoare în semn de respect față de părintele său spiritual. Nicolae Simache, un don Quijote de Ploiești – cum îl numește academicianul Eugen Simion – devenise o legendă vie în rândul elevilor de la Liceul „Ion Luca Caragiale”. Evocările cuprinse în partea a doua, Cântecul amintirii, inspirate de lucrarea lui Bucur Chiriac, evidențiază calitățile deosebite ale profesorului emerit Nicolae I. Simache: omenia, modestia, cinstea, corectitudinea, sinceritatea, prietenia, altruismul, hărnicia, măiestria didactică, inteligența și memoria sclipitoare, harul oratoric și literar, abilitățile organizatorice, atașamentul față de cultură, spiritul de sacrificiu și patriotismul fierbinte. Din păcate, la 17 ianuarie 1972, profesorul emerit Nicolae I. Simache a trecut la cele veșnice și își doarme somnul de veci la Cosminele, alături de străbunii săi, acolo unde – după cum notează autoarea – „brazii tânguitori îl veghează, îi cântă amintirile, ca o simfonie nemărginită a comuniunii pământului cu divinitatea cerească”. În partea a treia, intitulată Spiritul lui N. I. Simache a rămas la Ploiești, profesoara Elena Oprea afirmă că activitatea marelui cărturar este continuată astăzi de: Muzeul de Istorie și Arheologie al Județului Prahova, Filiala Prahova a Societății de Științe Istorice din România, Societatea Culturală „Ploiești-Mileniul III”, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești, Arhivele Naționale Prahova, Asociația Județeană „Cultul Eroilor” Prahova. Neuitatul dascăl a devenit patronul spiritual al Școlii Gimnaziale „Prof. Nicolae Simache” din Ploiești. Lucrarea se încheie cu Amintirile – poeme dedicate de profesoara Elena Oprea părintelui său spiritual.
Cartea profesoarei Elena Oprea, lansată, pe 5 noiembrie 2025, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești, pe care o recomandăm cu căldură cititorilor, evidențiază contribuția istoricului N. I. Simache la cunoașterea trecutului istoric al așezărilor prahovene. Nutrim speranța că ploieștenii, pentru care a muncit neobosit profesorul emerit Nicolae Simache, îi vor cinsti memoria și-l vor așeza, la loc de cinste, în galeria marilor personalități ale culturii naționale.
