V.S.

Comuna prahoveană Tomșani a fost sâmbătă, 8 noiembrie, gazda unei ceremonii deosebite, prilejuite de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu această ocazie, în acordurile fanfarei și în prezența unui numeros public, a fost inaugurat și sfințit monumentul domnitorului Mihai Viteazul, primul unificator al românilor la 27 mai 1600. Evenimentul a avut loc în Parcul Măgula din localitate și s-a desfășurat în cadrul programului „Mihai Viteazul – 425”, inițiat de Societatea Culturală „Mihai Viteazul” Ploiești.
Gazda manifestării a fost primarul comunei Tomșani, Florin Mihai Pelin, alături de care s-au aflat numeroase oficialități județene și naționale: Virgiliu Daniel Nanu – președintele Consiliului Județean Prahova, Ștefan Radu Oprea – secretarul general al Guvernului, Bogdan Toader – deputat, Mircea Tănase – subprefect al județului, Mircea Cosma – președintele SMV Ploiești, Andrei Țurcanu – coordonatorul programului „Prahova Centenar”, și Giovanni Baldantoni – președintele Asociației „Lucani nei Balcani”.

La eveniment a fost prezentă, de asemenea, și o delegație din Republica Moldova, condusă de Diana Josu-Braniște, șefa Secției Cultură a Consiliului Raional Ialoveni, precum și consilieri județeni, numeroși primari din Prahova, consilierii locali din Tomșani și cetățeni ai comunei. După discursurile oficiale, elevii școlii gimnaziale din localitate au oferit un moment artistic emoționant, interpretând cântece patriotice și dansuri populare. Spectacolul a fost completat de evoluția ansamblului folcloric „Doina Prahovei” al Casei de Cultură a Studenților din Ploiești.

În semn de recunoștință pentru implicarea în promovarea valorilor naționale și a memoriei domnitorului Mihai Viteazul, primarul Florin Mihai Pelin i-a oferit Diploma de Excelență președintelui SMV Ploiești, Mircea Cosma.