Conform informațiilor făcute publice de Primăria Comarnic, și pentru noul sezon rece, calculat pentru perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, persoanele și familiile care se consideră îndreptățite pentru primirea ajutorului de încălzire pot depune o solicitare în acest sens la sediul instituției. Cererile, care au putut fi depuse începând cu data de 13 octombrie a.c., se primesc până la data de 20 noiembrie a.c., și se vor aproba pentru întreg sezonul rece, autoritățile locale făcând precizarea că ”se pot depune cereri și în intervalul 21 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, urmând ca ajutorul să se aprobe în mod corespunzător, începând cu luna depunerii cererii/luna următoare”. Actele necesare pentru solicitarea ajutorului de încălzire sunt următoarele: cerere și declarație pe propria răspundere (se distribuie de către Primăria Cormanic și se pot descărca de pe site-ul instituției); copii ale actelor de identitate pentru toate persoanele care locuiesc și se gospodăresc împreună (cărți de identitate, cărți provizorii de identitate, certificate de naștere pentru copiii mai mici de 14 ani), cu mențiunea că, obligatoriu, toți membrii familiei trebuie să aibă domiciliul/reședința la adresa respectivă; copie contract vânzare-cumpărare, autorizație construire, certificat moștenitor, închiriere, comodat; adeverințe de salariat cu veniturile nete, realizate în luna anterioară depunerii cererii, precizând și valoarea tichetelor de masă, dacă este cazul; cupoane de pensie din luna anterioară depunerii cererii; cupoane de indemnizație pentru creștere copil, stimulent de inserție, indemnizație de handicap,indemnizație de șomaj, din luna anterioara depunerii cererii; carte de identitate autoturism; factura de gaze pe numele solicitantului; factura de energie electrică pe numele solicitantului; copie sentință judecătorească privind încredințarea minorilor/plasamentul copiilor/divorț (pensia de întreținere stabilită prin sentință judecătorească se declară în mod obligatoriu). ”Orice modificare intervenită în componența familiei, veniturile acesteia sau bunurile deținute pe parcursul sezonului rece se aduce la cunoștința primarului orașului Comarnic, printr-o cerere de modificare, în termen de 5 zile. Cererile nesemnate de titular sau completate necorespunzător vor fi respinse (neaprobate). De reținut că, potrivit prevederilor legale, titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței poate fi, după caz: proprietarul locuinței, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau cu drept de habitație/uzufruct, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru al familiei major și împuternicit de proprietarul locuinței, ori după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani”, au precizat reprezentanții Primăriei Comarnic. De asemenea, aceștia au oferit detalii și despre suplimentul de energie: ”Familiile ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/ membru și 2.053 lei în cazul persoanelor singure, beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri. Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței sau separat, atunci când sunt îndeplinite condițiile de acordare. Suplimentul pentru energie se acordă lunar, chiar și după terminarea sezonului rece, iar titularii au obligația să se supună verificărilor reprezentanților autorității locale, depunând documente justificative la cerere”. De adăugat faptul că prin intermediul unui tabel (în foto), reprezentanții Primăriei Comarnic au detaliat și care este valoarea cuantumului ajutorului de încălzire pentru noul sezon rece, în funcție de venit.