George Marin

Lăudabilă inițiativă a Asociației Județene de Handbal Prahova (președinte, Romeo Ștefan) de a extinde activitatea echipelor de juniori IV (copii născuți în anii 2013 și 2014, și mai tineri) dincolo de Campionatul Național pornind de la ideea că orice joc sportiv se învață cel mai bine prin practicarea lui cât mai des. Pornită cu participarea tuturor cluburilor din Prahova care au secție de handbal, Cupa „Prahova” și-a desemnat duminică premianții, punând față în față cvartetele masculine și feminine calificate pentru faza finalelor. Astfel, sala „Olimpia” a vibrat cum ar fi trebuit să vibreze la meciuri în Liga Florilor, tobe, goarne și voci fiind folosite intensiv întru susținerea micilor handbaliști și handbaliste.

Chiar dacă finalele pentru locurile 3-4 au fost dezechilibrate ca scor, jocurile nu au fost deloc anoste. Și în aceste jocuri am putut vedea câteva prezențe de urmărit în viitor. Aici putem enumera pe Luca Radu, Robert Ionescu (CSO Tricolorul 2013 Breaza, antrenor Gabriela Cristescu), Alexandru Rădoi, Eduard Moise, Marius Teleru (CSO Mizil, antrenor Marian Moise), Delia Măchiță, Daria Marin (CSȘ Municipiul Ploiești, antrenor Andrei Nedelcu), Teodora Ungureanu, Mara Dragomir, Daria Tudorache și Ariana Moldoveanu (CS Câmpina, antrenor Denisa Toma). Dar și în finalele mari, cele care au avut în joc cupa oferită de AJH Prahova, au ieșit în evidență câțiva tineri sportivi: Rareș Gheorghe, David Cocione, Teodor Ivan, Tudor Dumitrescu, Edina Andrei, Nataly Cursaru (CSM Ploiești), Ayan Neagu, Alexandru Ioniță (ACS Academia Junior Ploiești), Luiza Stoica, Ioana Buligescu, Maya Saghel (CS Ariceștii Rahtivani). Ultima dintre cele amintite, Ioana Buligescu, are o poveste aparte, ea venind tocmai din Danemarca pentru a participa la această competiție! Noi, ploieștenii, ne-am trimis la plimbare „stranierele” senioare, dar nu-i nimic, avem la junioare IV!
Finala băieților a fost extrem de disputată, extrem de intensă ca ritm de joc, aplicându-se și o sancțiune directă de descalificare suferită de Teodor Berbec (CSM Ploiești). Cele două echipe au dovedit că sunt „lucrate”, că antrenamentele nu sunt întâlniri de plăcere, ci prilej de perfecționare în handbal. Avantajul luat de CSM (7-3 în minutul 12) a fost ușor-ușor anihilat de micii „academicieni”, mergându-se cap-la-cap până în minutele de final în care CSM s-a impus de justețe.
Spectacolul – pe teren și în tribună deopotrivă, ca și la celelalte meciuri – nu a lipsit nici în finala fetelor, generat de fazele create de jucătoare. Finala părea cu final cunoscut din cauza precedentului rezultat dintre cele două echipe, foarte lejer tranșat favorabil fetelor din Ariceștii Rahtivani. După o primă parte strânsă chiar se întrezărea o nouă victorie categorică a celor din Aricești prin avantajul de cinci goluri luat imediat după pauză și menținut până la jumătatea reprizei secunde (20-15 în minutul 30). Revenirea echipierelor de la CSM nu a fost suficientă, astfel că președintele clubului din Aricești, fostul fotbalist prim-divizionar Gheorghe Rohat, a avut privilegiul de a înmâna echipei sale cupa cuvenită învingătorului.
Rezultate:
Finala fete: CS Ariceștii Rahtivani – CSM Ploiești 23-21 (8-6). CS Ariceștii Rahtivani: Irina Crăciun, Alexandra Brebenel, Evelin Lăzăroiu – Maya Saghel 6 goluri marcate, Ioana Buligescu 5, Andrada Marin 4, Luiza Stoica 3, Bianca Anton 3, Maria Mierlă 2, Adelina Leca, Anisia Niță, Celina Matei, Anastasia Șologon, Bianca Călin, Amelia Enache, Cătălina Andrei. Antrenor: Silviu Stănescu. CSM: Ema Tabac – Sarah Popa 5, Nataly Cursaru 5, Edina Andrei 3, Antonia Duță 3, Maya Pintoiu 3, Maria Enache 2, Melania Drăghici, Abigail Drăghici, Carla Burlacu, Ana Ciobanu, Corina Dinu, Sara Constantin, Andreea Ilie, Maria Micu, Eva Danciu. Antrenor: Robert Comendant.
În meciul pentru locul 3: CS Câmpina – CSȘ Municipiul Ploiești 32-15 (16-8). Cele mai bune marcatoare: Daria Tudorache 9, Mara Dragomir 5, Sonia Olteanu 5, Teodora Ungureanu 4 (Câmpina), Delia Măchiță 6, Daria Marin 4 (CSȘ).

Finala băieților: CSM Ploiești – ACS Academia Junior Ploiești 21-20 (12-12). CSM: Ștefan Lupu, Mihai Ioniță – Rareș Gheorghe 6, Tudor Dumitrescu 4, Alexandru Dănac 3, Teodor Ivan 2, David Cocione 2, Ștefan Bondăreț 1, Marius Stoica 1, Teodor Berbec 1, Rareș Sârbu 1, Mihnea Toma, Patrick Duță, Mihai Drăghici, Nicolas Ionașcu, Gabriel Zamfir. Antrenor: Gabriela Enache. Academia Junior: Nicolae Stoica – Alexandru Ioniță 11, Ayan Neagu 5, Bogdan Duță 1, Denis Toader 1, Mihai Tatu, Ștefan Nedelcu 1, Eduard Popa, Vlad Colțănel, David Lupașcu, Vladimir Breazu, Andrei Bârlă, David Costache, Mihai Apostol, Bogdan Ionescu. Antrenor: Sadia Neagu.
În meciul pentru locul 3: CSO Mizil – CSO Tricolorul 2013 Breaza 23-14 (11-4). Cei mai buni marcatori: Andrei Zafiu 5, Luca Ioachim 4, Rareș Domnica 3, Ștefan Elisei 3 (Mizil), Luca Radu 5, Răzvan Bulete 3, Aron Cristescu 3 (Breaza).
Foto: Cristina Iordache