N.Dumitrescu
Primăria Ploiești a anunțat că a instalat 6 defibrilatoare semi-automate în spațiile publice din oraș, în cadrul unui parteneriat derulat cu Grupul Rompetrol, echipamentele contribuind astfel la consolidarea rețelei de intervenție rapidă în situații de urgență, la nivel local.
Defibrilatoarele semi-automate sunt destinate utilizării de către toate persoanele, inclusiv cele fără pregătire medicală și sunt instalate în zone publice intens tranzitate. Concret, locurile unde sunt montate defibrilatoare în municipiul Ploiești sunt următoarele: Primăria Ploiești – Piața Eroilor nr. 1 A; Sala Sporturilor Olimpia – strada Mareșal Averescu nr. 18; Piața Malu Roșu – Aleea Profesorilor; Piața Nord – Aleea Arinului; Școala Gimnazială “Sfântul Vasile” – Bulevardul Republicii nr. 159A; Parcul Municipal Ploiești Vest – strada Mărășești nr. 285. ”Prezența acestor echipamente medicale este importantă în cazul în care o persoană se află în stop cardiorespirator, șansele de supraviețuire crescând semnificativ atunci când cetățenii aflați în apropiere intervin rapid.
Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să acordăm primul ajutor prin efectuarea manevrelor de resuscitare și, acolo unde există disponibilitate, prin utilizarea unui defibrilator până la sosirea echipajelor medicale de urgență. Un defibrilator semi-automat este un dispozitiv medical portabil, care analizează activitatea electrică a inimii și indică utilizatorului dacă este necesar un șoc electric pentru a restabili ritmul cardiac normal. Cetățenii din jurul persoanei afectate sunt adesea primii care pot interveni, înainte de sosirea echipajelor medicale. Prezența acestor defibrilatoare în spațiile publice reprezintă o resursă vitală, iar implicarea fiecăruia dintre noi poate face diferența între viață și moarte. Siguranța oamenilor este o responsabilitate comună, iar fiecare gest contează”, au precizat reprezentanții Primăriei Ploiești.















