N. D.

Conform reprezentanților UPG Ploiești, în perioada 12 – 14 noiembrie 2025, Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești a organizat a șasea ediție a Colocviului Internațional ”Energie și Protecția Mediului”, eveniment dedicat cercetării științifice, inovării și schimbului de bune practici în domeniul energiei și al protecției mediului. Evenimentul a reunit specialiști, cercetători, cadre universitare, doctoranzi și reprezentanți ai mediului industrial din țară și din străinătate, oferind un cadru propice pentru prezentarea rezultatelor științifice recente și pentru dezbaterea provocărilor actuale asociate tranziției energetice, utilizării durabile a resurselor și protecției mediului. ”Prima zi a fost dedicată unor sesiuni tematice dedicate energiilor convenționale și regenerabile, proceselor din industria petrolieră, managementului mediului și tehnologiilor avansate pentru reducerea impactului asupra ecosistemelor. În cadrul acestora, cadrele didactice din universități din România dar și din diaspora, precum și cercetători din institute de cercetare din țară au prezentat lucrări științifice care au suscitat polemici constructive și utile, atât pentru autori cât și pentru auditoriu. Cei prezenți s-au bucurat de prezența tânărului ministru al Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu, absolvent al Facultății Tehnologia Petrolului și Petrochimie. Acesta le-a vorbit celor prezenți, în mod special studenților, despre provocările prezentului și ale viitorului în ceea ce privește sursele și resursele de energie”, au precizat reprezentanții universității. A doua a zi a manifestării a avut loc un ”work-shop în domeniul filtrării fluidelor, purificării și tratării apei”, ultima zi fiind dedicată elevilor și studenților din Ploiești și din țară care au prezentat lucrări științifice în cadrul celei de-a șaptea ediții a Conferinței Naționale ”Chimie. Mediu. Energie”. ”Organizarea întregii manifestări a confirmat angajamentul Facultății Tehnologia Petrolului și Petrochimie de a promova excelența academică și inovația în domenii esențiale pentru dezvoltarea durabilă, consolidând totodată rolul Universității Petrol – Gaze din Ploiești ca instituție de referință în peisajul educațional și științific. Evenimentul a reprezentat o oportunitate deosebită de dialog între specialiști și factorii de decizie, într-un context global în care securitatea energetică și protecția mediului capătă o importanță tot mai mare”, au mai subliniat reprezentanții UPG în legătură cu organizarea acestui eveniment.