N. D.

Redeschiderea circulației rutiere pe DN1, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Movila Vulpii, s-a făcut înainte de termenul stabilit inițial, și anume miercuri seară. Consiliul Județean Prahova anunțase restricționarea circulației pe cea mai circulată arteră din județ, respectiv pe DN1, în zona km 69+925 (Movila Vulpii), timp de patru zile, în perioada 24 noiembrie 2025, ora 10.00-27 noiembrie 2025, ora 12.00, traficul fiind deviat pe rute alternative, diferențiate în funcție de tonaj. Pe parcursul intervenției au fost executate toate etapele tehnice necesare refacerii complete a structurii feroviare și rutiere asociate, lucrări care au inclus și refacerea integrală a părții carosabile prin frezare și turnarea celor două straturi de asfalt – de rezistență și de uzură. Lucrările au fost derulate în regim continuu, cu echipe mobilizate zi și noapte, astfel încât traficul pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri naționale ale României să poată fi reluat în condiții de siguranță cât mai repede. ”Finalizarea înainte de termen a fost posibilă datorită unei coordonări strânse între SRCF București, Consiliul Județean Prahova, Poliția Rutieră, Instituția Prefectului și toate echipele tehnice implicate. Suntem conștienți de dificultățile create de rutele ocolitoare și de timpul suplimentar pe care șoferii au fost nevoiți să îl petreacă în trafic. Ne cerem scuze pentru disconfortul generat, însă asemenea intervenții sunt obligatorii pentru siguranță și nu pot fi amânate. Ele trebuie făcute corect și cât mai rapid, pentru a preveni situații mult mai complicate în viitor. Mulțumim tuturor celor care au înțeles necesitatea lucrării și au dat dovadă de răbdare în aceste zile”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Prahova, după ce s-a reluat circulația în zona menționată.