F. T.
Ieri dmineață, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Prahova au pus în executare trei mandate percheziție domiciliară în Prahova și alte două în județul Ilfov, la adresele unor persoane și la sediul unui agent economic, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
În acest context, IPJ Prahova precizează faptul că „din cercetări, a reieșit că persoanele bănuite, dețineau cantități considerabile de materiale pirotehnice, din categoria celor interzise a fi deținute de persoane fizice, în vederea comercializării către alte persoane”.
Descinderile de ieri vin după ce miercuri, 26 noiembrie a.c., angajați ai poliției prahovene au efectuat două percheziții domiciliare în comunele Bărcănești și Florești, la adresele unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice (…), efectuate fără drept.
În urma descinderilor, la una dintre adresele persoanei bănuite – un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Florești – polițiștii au găsit aproximativ 100 de kilograme de materiale pirotehnice deținute și depozitate cu încălcarea prevederilor legale. (…) Totodată, într-un container metalic au fost depistate alte aproximativ 2.600 de kilograme de articole pirotehnice, deținute și depozitate fără respectarea condițiilor legale, acestea fiind destinate comercializării.
Cantitatea de 2700 kg de articole pirotehnice a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri” (Comunicat IPJ Prahova)”.
În urma probatoriului administrat, față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca ieri să fie prezentată unui procuror de caz, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.















