V. S.
Prahovenii pot beneficia, în această perioadă, de analize medicale gratuite, în limita fondurilor disponibile prin Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, în cadrul Laboratorului de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești.
Laboratorul, acreditat RENAR, funcționează în cadrul Ambulatoriului de specialitate al spitalului, pe strada Găgeni nr. 100, și oferă pacienților o gamă largă de investigații medicale, realizate cu echipamente moderne și tehnologii bazate pe inteligență artificială.
Recoltările se fac de luni până vineri, între orele 07:30 și 10:15, fără programare, în ordinea numerelor de ordine eliberate la recepția Ambulatoriului. Pentru efectuarea analizelor gratuite sunt necesare biletul de trimitere de la medicul de familie sau specialist, cartea de identitate și cardul de sănătate.
Pacienții pot consulta rezultatele analizelor online, în timp real, pe site-ul oficial al unității medicale – www.sjup.ro, la secțiunea „Rezultate analize pacienți”, folosind codul de acces primit la recoltare.
De asemenea, rezultatele pot fi transmise direct medicului trimițător, prin e-mail, în termen de 24 de ore de la recoltare.
Pentru cei care nu se încadrează în fondurile gratuite, laboratorul oferă și posibilitatea efectuării analizelor cu plată, la cerere.
Laboratorul dispune de echipamente performante, care reduc semnificativ timpul de procesare al probelor și cresc acuratețea rezultatelor. Totodată, specialiștii ploieșteni pot colabora în timp real cu experți din întreaga lume, pentru interpretarea analizelor complexe.
Serviciile oferite includ analize din domeniile Hematologie și biochimie, Imunologie, Markeri cardiaci și de urgență, Bacteriologie, parazitologie și micologie, Investigații dedicate sănătății femeii.
Reprezentanții spitalului transmit că laboratorul este „permanent preocupat de extinderea gamei de investigații și de creșterea performanței serviciilor medicale, în beneficiul pacienților ploieșteni”.
Pentru informații suplimentare, pacienții pot suna la 0244 537 912.















