F.T.
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Prahova, împreună cu lucrători din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, au desfășurat o serie de activități informativ-preventive la Școala Profesională din comuna Starchiojd.
În acest context, oamenii legii au interacționat cu peste 150 de elevi de la clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a și a IX-a, purtând discuţii privind importanța respectării regulilor, rolul procesului de învățământ în formarea tinerilor și consecințele care pot surveni în urma comportamentului școlar deviant sau a abandonului școlar, influența anturajelor nepotrivite, limitele răspunderii penale, formele de violenţă.
Totodată, după cum se mai precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, «au fost aduse în atenția elevilor noțiuni specifice privind prevenirea violenței și a fenomenului de bullying și promovarea unui climat de siguranță emoțională și a empatiei în rândul elevilor, iar cu această ocazie au fost abordate teme precum: siguranţa în unităţile de învăţământ, în spaţii recreaţionale, despre hărțuirea online, fiind prezentat și un material video în acest sens, elevii identificând atitudinile care îi pot ajuta pe cei care sunt victime ale acestui tip de comportament.(…) Poliţiştii le-au mai explicat elevilor cât de important este să fie atenți la comportamentele din mediul online, să știe cum să se protejeze de pericolele internetului și mai ales, să spună <<nu>> tentațiilor legate de consumul de droguri, fiind folosiți ochelarii care simulează efectele acestor substanțe la nivel vizual.
De asemenea, au fost purtate discuții cu elevii despre consecințele actelor de violență, atât din punct de vedere legal, cât și moral, oferind exemple concrete și recomandări practice pentru gestionarea situațiilor de conflict. Elevii au participat activ la dialog, manifestând interes și dorință de implicare».















