Hamas a anunțat că va începe să elibereze ostaticii israelieni din Gaza astăzi de dimineață, cu puțin timp înainte să înceapă „summitul păcii” din Egipt, unde alături de președintele american Donald Trump și egiptean Abdel Fattah al-Sissi sunt așteptați liderii a aproximativ douăzeci de țări, transmite AFP, citată de Hotnews. În Fâșia Gaza, devastată de doi ani de război, Apărarea Civilă, organizație de prim ajutor care operează sub autoritatea Hamas, a anunțat sâmbătă că peste 500.000 de persoane strămutate s-au întors în nordul teritoriului de la intrarea în vigoare a armistițiului. Armistițiul din Gaza a intrat efectiv în vigoare vinerea trecută. Acordul dintre părți se bazează pe un plan în douăzeci de puncte anunțat la sfârșitul lunii septembrie de Donald Trump. Acesta prevede eliberarea de către mișcarea islamistă palestiniană, înainte de luni (astăzi -n.n.), ora 09:00 GMT (ora 12:00 în România), a celor 48 de ostatici rămași, vii sau morți, răpiți în Israel în timpul atacului fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023, care a declanșat războiul din Gaza. În schimb, Israelul trebuie să elibereze 250 de „deținuți din motive de securitate”, dintre care mulți condamnați pentru atacuri anti-israeliene mortale, și 1.700 de palestinieni arestați în Fâșia Gaza din octombrie 2023. „În conformitate cu acordul semnat, schimbul de prizonieri ar trebui să înceapă luni (n.n. -astăzi) diminea­ță, așa cum s-a convenit, și nu există nicio noutate în acest sens”, a declarat sâmbătă pentru AFP Oussama Hamdane, un înalt responsabil al Hamas. „Vă întoarceți acasă”, a declarat în Israel emisarul american Steve Witkoff, care mersese mai devreme în Gaza împreună cu ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, și șeful armatei israeliene, Eyal Zamir. Egiptul a confirmat organizarea, astăzi după-amiază, la Sharm el-Sheikh, a unui summit destinat „încheierii războiului din Fâșia Gaza, consolidării eforturilor de instaurare a păcii și stabilității în Orientul Mijlociu și deschiderii unei noi pagini în materie de securitate și stabilitate regională”. Pe lângă Trump și Sissi, în orașul egiptean de la Marea Roșie sunt așteptați, printre alții, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, președintele francez Emmanuel Macron și prim-miniștrii britanic Keir Starmer, cel italian Giorgia Meloni și cel spaniol Pedro Sanchez. Șeful guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, nu a dat niciun indiciu cu privire la participarea sa. Hamas a anunțat că nu va participa, unul dintre liderii săi, Hossam Badran, subliniind într-un interviu acordat France Presse că acționează „prin intermediul mediatorilor qatarezi și egipteni”. Badran a avertizat că negocierile pentru următoarea fază a planului Trump, care prevede dezarmarea organizației sale, exilul luptătorilor săi și continuarea retragerii Israelului din Gaza, vor fi „dificile”. „A doua fază a negocierilor necesită discuții mai complexe și nu va fi la fel de ușoară ca prima fază”, a avertizat el. În toată Fâșia Gaza, echipele de salvare continuă să scormonească printre dărâmături în căutarea celor morți, după retragerea trupelor israeliene în spatele liniilor convenite, în timp ce sute de mii de palestinieni se întorc în nordul teritoriului, adesea pentru a găsi doar ruine.