George Marin
…au spus cei doi comentatori ai televiziunii care a transmis meciul – mai erau câteva minute de joc – într-un moment în care austriecii plimbau mingea ca pe semicercul de la handbal și românii erau strânși arici în jurul careului propriu. Poate că ambii comentatori nu s-au gândit la numita bătălie – încheiată cam egal-egal, după cum vorbesc cronicile – ci la vorba rămasă clasică pronunțată la microfon, o vorbă care are ca izvor Scrisoarea a III-a a lui Eminescu. Un cronicar turc a descris modul de acțiune al lui Mircea cel Bătrân, care a hărțuit armata turcă, una mult mai puternică decât a valahului. Cam așa au fost ostilitățile și pe Arena Națională, cu diferența că, de această dată, a fost cu succes deplin.
Da, ne-am apărat în fața unui conducător de oști cu renume, Ralf Rangnick, dar unul departe de faima unui Baiazid! Dar noi am fost superiori ca echipă. Ca unitate. O unitate care a respectat tactica unui alt bătrân Mircea– dar aici în sensul de înțelept – singura care putea fi aplicată în fața unui adversar mai puternic , dar și ea, echipa Austriei, departe de faima Wunderteam – ului din anii ´30-´50, ca să nu mai vorbim de cea a ienicerilor și spahiilor sultanului, ca să încheiem ideea de bătălie deschisă de la microfonul televiziunii. Da, am luptat până la epuizare. Deja de prin minutele 60-65, câțiva de-ai noștri se arătau obosiți. Dar nu au capitulat. Au făcut ca mecanismul să meargă uns mai departe, să amenințe adversarul cu apropierea de poarta austriacă. Nu avea rost să apară alte schimbări. Nu strici ce merge bine. Mihai Popescu s-a accidentat și în locul lui a intrat marcatorul golului victorios dintr-o centrare despre care Hagi jr. a spus, la declarațiile post-festum, că era sigur că mingea va ajunge la Ghiță. Intrarea lui Louis Munteanu a fost decisă de Lucescu pentru a da echipei un răgaz să respire după asaltul austriecilor. Vorbim de acel asalt la finalul căruia cei doi comentatori au pronunțat cuvintele din titlu.
Pot fi contestatari ai acestei victorii. Aceștia pot spune că, până la gol, am avut doar două ocazii, bara lui Mihăilă și șutul lui Rațiu, ambele venite după gafe mari ale austriecilor. La așa stil de joc nu ai cum să ai mai multe ocazii. Nu te poți descoperi. S-a putut observa că replica unei echipe mai puternice decât a ta nu se lasă invitată, amenințând mereu, chiar dacă portarul Radu a avut doar o singură minge dificilă de salvat. Iată un argument pentru contestatari. Dar se întreabă acest potențial Gică-contra de ce s-a ajuns la doar o mare ocazie a austriecilor?
Mai sunt alte câteva elemente de luat în seamă. Încă există miorlăiala românească pentru a primi un penalti sau măcar o lovitură liberă. Vezi situația lui Mihăilă, care a fost avertizat, ca fiind cea mai reprezentativă. Asta deși nu se poate spune că nu am avut un arbitraj respectuos considerat astfel nu numai pentru că a lăsat ultima fază până la capăt depășind minutele de extensie declarate. Așa procedezi ca arbitru. Că a ieșit gol, asta nu mai era sub controlul arbitrului, ci doar a jucătorilor. Apoi, publicul a fost la înălțime. Un „motor” al ridicării moralului deloc de neglijat.
Și una de final. Mircea, „bătrânul” nostru, a declarat ante-bellum că „nu avem cum să nu batem Austria”. S-a adeverit. Apoi la final, el a declarat că „am jucat inteligent”.
Subscriem.
P.S. Haideți să lămurim povestea lui Raul Florucz, care a preferat să joace pentru naționala Austriei, să fim atenți la ce a spus chiar el la interviul din zona mixtă. „Nu aș fi putut juca pentru că nu am cetățenia română”. Austria nu permite dubla cetățenie. Vedeți pe cineva care a văzut lumina zilei în Austria prin naștere din părinți români, și care a dobândit astfel cetățenia austriacă, să renunțe în favoarea cetățeniei române? Poate fi incriminat un asemenea om dacă nu vrea?
