Giorgiana Radu-Avramescu
habotnică, niciodată n-am fost,
și nici nu cred că am
cum deveni
cu Dumnezeu, am dialogul meu,
oriunde aș fi,
oriunde, El, cu totul s-ar găsi
au fost și perioade,
când, cu-ndrăzneală, la rost L-am luat,
când parcă nu vedea
un om greu încercat
astăzi, Îl caut,
în singurătate și biserici,
în raza de lumină,
în ploaie, în suspine
și chiar dacă departe-mi pare uneori,
îl găsesc negreșit, în munți,
în schituri, în locuri nepermise
femeilor ce liniștea perturbă,
călugărilor și bărbaților mireni
așa se face că eu la Dumnezeu ajung,
prin gând pios,
prin gândul bun,
transmis de aici, din depărtări,
tocmai pe muntele sfânt Athos,
acolo unde un prieten,
îmi înlesnește o cale,
o dorință nerostită,
către Cel care-aproape mi-a fost de multe ori,
chiar dacă eu icoană nu-s de pus la răsărit,
și nici un înger deslușit la chip
sunt doar ființă,
plină de păcate,
chiar de ele au gust dulce,
culori vii, nu întunecate,
ca smoala ce m-așteaptă,
să dau vioi din coate
și, cu toate acestea,
nădăjduiesc spre îndurare,
spre milostire,
prin mesagerul care,
pe muntele sfânt Athos,
a pus o lumânare,
și un răboj pentru a mea sfințire.
