Sistemul de Intrare/Ieşire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, care presupune colectarea datelor alfanumerice şi biometrice pentru cetăţenii care vin din ţări din afara UE, a fost operaţionalizat, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră Române, preluat de TVRInfo.
Conform sursei citate, în România, acesta a fost operaționalizat în mod progresiv la punctele de trecere a frontierei Midia (jud. Constanța), Stânca (jud. Botoșani), Naidaș (jud. Caraș-Severin), Sighet (județul Maramureș) și Aeroport Sibiu, urmând ca în următoarele 6 luni să fie extins etapizat și la celelalte puncte de trecere a frontierei.
”EES se aplică doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care începând de azi efectuează șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile). Pentru fiecare cetățean NON-UE, sistemul înregistrează data și locul de intrare și ieșire, colectează date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează automat durata șederii legale”, potrivit comunicatului.
Implementarea sistemului urmărește înlocuirea ștampilării manuale a documentelor de călătorie, fără a modifica drepturile de circulație existente. Pe durata perioadei de tranziție (aproximativ 6 luni), pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual.
La prima intrare, după activarea sistemului, sunt prelevate datele biometrice, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră.
Amprentarea prin sistemul EES se aplică cetățenilor țărilor NON-UE, cu excepția copiilor sub 12 ani, a persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și a deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.
Detalii suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene – www.travel-europe.europa.eu/ees.
Acasă Actualitate Poliţia de Frontieră Română: A fost operaţionalizat Sistemul de Intrare/Ieşire (EES) la...