F.T.
Ieri, 8 octombrie, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Ploiești, urma să fie prezentat unui procuror de caz pentru dispunerea unei măsuri preventive, acesta fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
Potrivit unei informări a IPJ Prahova, acesta a fost prins „în urma unor activități investigativ-operative, după ce ar fi sustras dintr-o societate comercială două telefoane mobile, pe care ulterior le-ar fi vândut. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate. Totodată, în urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore”.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de “furt”.