Pelerinajul de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, după cum au anunțat reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul unei conferințe de presă, alături de reprezentanți ai autorităților locale și forțelor de ordine, potrivit TVRInfo.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, a declarat că anul acesta pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina și la moaștele Sfântului Grigorie Palama, care vor fi aduse în seara zilei de 11 octombrie din Tesalonic (Grecia). ”Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iași va începe miercuri dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, racla cu sfintele moaște va fi purtată în cadrul tradiționalei procesiuni, fiind depusă în baldachinul special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan, unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcașului de cult, moment estimat a fi la începutul zilei de miercuri, 15 octombrie. În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane‘, a declarat preotul Constantin Sturzu.
Cei care nu vor reuși să fie prezenți în preajma zonei amenajate pot urmări slujba liturgică și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locații. ”Și anul acesta, ca măsură de informare, punem la dispoziție două numere de telefon la care pelerinii pot suna pe toată durata pelerinajului organizat la Iași cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste numere sunt: 0757.57.91.00 și 0757.033.466, și sunt valabile în perioada 8-15 octombrie. De asemenea, pe portalul doxologia.ro și site-ul mmb.ro va fi afișat în timp real, non-stop, locul unde se află capătul rândului închinătorilor ce va fi dispus pe același traseu bine-cunoscut”, a declarat Constantin Sturzu.
Din cauza temperaturilor scăzute, autoritățile se așteaptă ca în acest an numărul celor care vin în pelerinaj la Iași să fie mai redus decât în anii anteriori.
Cu toate acestea, autoritățile se așteaptă ca în perioada 11-15 octombrie să fie un aflux mai mare de pelerini, motiv pentru care au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine
Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă și sârbă. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955, de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită și data de sărbătorire a Sfintei Parascheva – 14 octombrie.
Cuvioasa Parascheva, cunoscută și ca Sfânta Vineri, este considerată în popor ca fiind ocrotitoarea Moldovei și a oamenilor sărmani.