În contextul în care ieri a fost marcată Ziua Internațională a Vârstnicilor, polițiștii, jandarmii și pompierii au onorat pe unul dintre oamenii de valoare ai Prahovei – învățătorul Victor Dumitru, în vârstă de 70 de ani- , care, potrivit unei informări comune a IPJ, ISU şi IJJ Prahova, «jumătate de secol din viața sa l-a dedicat educației și formării a zeci de generații de elevi din comuna Seciu. Ne-a întâmpinat la casa sa din Boldești cu vioara în mână, zâmbet cald și o energie molipsitoare, semn al pasiunii și al sufletului frumos pe care le-a pus, de-a lungul timpului, în slujba comunității. Gestul nostru de apreciere a fost primit cu recunoștință, iar întâlnirea s-a transformat într-un moment de «răsfoire» cu haz și nostalgie, pe alocuri, a amintirilor de la catedră».
De asemenea, tot în postarea comună a celor trei instituţii prahovene se mai menţionează:» Victor Dumitru este întruchiparea «Domnului Trandafir» al vremurilor moderne. A format zeci de generații, a deschis ușa cunoașterii pentru sute de copii din mediu rural, unii dintre ei fiind în prezent oameni cu o carieră de succes. Dincolo de citit și socotit, dascălul i-a îmbrăcat și încălțat pe copiii înfrigurați și murdari, i-a hrănit pe cei flămânzi și i-a ghidat pe cei care păreau fără potențial intelectual să-și descopere și să-și dezvolte abilitățile. A transformat școala într-un loc al omeniei, pe copii i-a tratat în mod egal și n-a lăsat vreodată ca Sărbătorile să treacă fără ca elevii lui să-l aibă aproape pe Moș Crăciun. (…)
Conștient că mare parte dintre copii aveau să rămână în mediul rural, Victor Dumitru a folosit, de-a lungul anilor, o bucată de pământ de lângă şcoală unde, în fiecare primăvară, a pus sămânţă sau răsaduri de ceapă, roşii, cartofi, porumb etc., astfel încât să fie sigur că, practic, cei mici văd ce vor avea de făcut peste ani pentru a-și asigura hrana de zi cu zi.
Cât a fost dascăl, n-a lăsat niciun elev corijent sau repetent. Şi când a fost în impas cu un copil pe care, cu toate eforturile, nu reuşea să-l salte la media 5, s-a gândit la șocul psihologic pe care acel elev l-ar fi avut dacă s-ar fi trezit într-un alt colectiv și cu stigmatul de «repetent». A considerat că îi mai poate acorda o șansă… A lucrat cu toţi, într-o clasă în care a predat simultan, le-a explicat fiecare greşeală făcută şi le-a verificat tuturor temele. (…) Pe parcursul anilor, a avut de-a face cu copii săraci fie din cauza situației părinților care nu reușeau să răzbească, fie victime ale unor adulți pentru care munca și interesul față de carte n-au fost niciodată o prioritate. N-a putut lupta să stârpească răul din rădăcină, să-i remodeleze pe cei mari, însă în cazul elevilor săi s-a zbătut cât a putut ca ei să aibă altă șansă. Pentru unii a mers și-n instanță ca să le obțină certificate de naştere. I-a descoperit când făcea recensământul pentru înscrierile la școală şi a făcut tot posibilul ca ei să nu rămână fără identitate și fără dreptul la învățătură.
Putea să plece de la Seciu de multă vreme şi de multe ori, putea să se pensioneze mai devreme, dar la școala din satul de pe dealurile prahovene a simţit un mediu curat, cu copii simpli, sinceri şi cu respectul cuvenit cadrului didactic».
