Unii copii rețin ușor, au atenție bună și învață repede, alții par să se lupte cu fiecare lecție. Cât este „moștenire de familie” și cât este efectul mediului, al somnului sau al obiceiurilor zilnice? Un medic genetician explică rolul geneleor și de ce inteligența nu este nici predestinată, nici fixă.
Inteligența, memoria și atenția nu sunt înscrise într-o singură genă. Ele rezultă dintr-o combinație complexă între moștenirea biologică și stimularea mediului. „Polimorfismele genetice reprezintă variante diferite ale aceleiași gene, care codifică o anumită trăsătură sau caracter. În funcție de varianta prezentă, aceeași genă poate determina expresii diferite – de exemplu, culoarea ochilor poate fi căprui sau albastră, iar părul deschis sau închis la culoare”, explică medicul genetician dr. Anca Bârdan, citată de Hotnews. Aceste variații nu sunt patologice, ci definesc diversitatea umană. În unele cazuri, ele pot influența procese biologice mai complexe, „cum ar fi modul în care metabolizăm anumite substanțe (spre exemplu, unele persoane procesează mai repede cofeina, zahărul sau anumite medicamente), reacționăm la stres (variațiile genetice pot face ca unii oameni să elibereze mai mult cortizol, hormonul stresului, în situații tensionate, în timp ce alții rămân mai calmi) sau chiar capacitatea de concentrare, învățare și performanță cognitivă (unele variante ale genelor care reglează dopamina, substanța care ne menține motivați și atenți, pot ajuta creierul să rămână concentrat mai mult timp, iar altele pot face mai dificilă menținerea atenției)”.
Pe scurt, unele persoane pot avea o predispoziție mai bună pentru învățare rapidă sau pentru atenție susținută. Dar predispoziție nu înseamnă predestinare. Copiii moștenesc doar un anumit potențial, care se dezvoltă sau se estompează în funcție de stimulare. De exemplu, mediul familial, calitatea somnului, alimentația echilibrată și echilibrul emoțional pot amplifica sau diminua acest potențial. „Genele pot modela modul în care învățăm, dar performanța cognitivă depinde în egală măsură de mediu, educație, somn, nutriție și echilibrul emoțional”, subliniază dr. Bârdan. Cu alte cuvinte, doi copii pot porni cu profiluri genetice similare, dar diferențele de atenție, motivație și rezultate pot apărea în funcție de mediul în care trăiesc și de felul în care sunt susținuți.
În ultimii ani, cercetătorii au identificat câteva gene care pot influența felul în care creierul reacționează la învățare. Printre acestea, BDNF, COMT, DRD2 și DRD4. Fiecare are un rol subtil, dar important. „BDNF (Brain-Derived Neurotrophic Factor) influențează modul în care creierul creează conexiuni noi. Variantele genei pot face diferența în cât de repede învățăm lucruri noi”, explică dr. Bârdan. Cu alte cuvinte, această genă are legătură cu plasticitatea neuronală – capacitatea creierului de a se adapta și a forma conexiuni noi între neuroni. „COMT (Catechol-O-Methyltransferase) este implicată în modularea dopaminei, un neurotransmițător esențial pentru atenție și motivație. Anumite variante sunt legate de performanță mai bună la testele de memorie de lucru”, spune geneticianul. Dopamina joacă un rol cheie în sentimentul de satisfacție și în menținerea motivației pe termen lung – motiv pentru care copiii care au un nivel stabil de dopamină tind să fie mai atenți și mai consecvenți. „DRD2 și DRD4 – gene legate de receptori ai dopaminei – au fost asociate cu atenția, impulsivitatea și modul de răspuns la recompensă”, spune dr. Bârdan. Asta explică de ce unii copii par mai „orientați spre premiu” și reacționează mai bine la încurajări, în timp ce alții au nevoie de stimuli interni sau de contexte diferite pentru a rămâne concentrați.
Însă, chiar dacă aceste variații genetice pot influența stilul de învățare, ele nu determină nivelul de inteligență. Ceea ce părinții pot face este să creeze un context în care creierul copilului să funcționeze optim – adică un echilibru între rutină, somn suficient, mișcare, alimentație variată și învățare prin joacă sau explorare.
În România, există teste genetice de tip lifestyle, care pot analiza variantele genelor implicate în procese precum memoria, atenția, răspunsul la stres sau motivația. Acestea sunt accesibile prin laboratoare specializate, iar proba constă, de regulă, într-un simplu exsudat bucal (o mostră de salivă). „Acestea se bazează pe analiza polimorfismelor în gene precum BDNF, COMT, DRD2 sau DRD4 și fac parte din categoria testelor de predispoziție, nu a celor de diagnostic”, explică medicul genetician. Rezultatele nu sunt menite să „măsoare” inteligența sau potențialul cognitiv al copilului, ci oferă informații despre modul în care organismul poate reacționa la stimuli cognitivi, stres sau factori de mediu. „Testarea este recomandată adolescenților sau adulților care doresc să înțeleagă mai bine propriul profil neurobiologic și să își adapteze stilul de viață, somnul, alimentația, activitatea fizică și rutina de învățare în funcție de particularitățile genetice”, spune medicul genetician.
Cu alte cuvinte, aceste teste pot fi utile pentru înțelegerea propriilor limite și puncte forte, dar nu ar trebui folosite pentru a eticheta copiii ca fiind „buni” sau „slabi la școală”. „Nu sunt teste de selecție sau de performanță academică, ci instrumente orientative care pot ghida o abordare mai personalizată a sănătății mentale și cognitive”, subliniază dr. Bârdan.
