N. Dumitrescu

Deși, din punct de vedere calendaristic, este încă miez de toamnă, începutul lunii octombrie pare să contrazică acest lucru, prin temperaturile nefiresc de reci pentru această perioadă. De altfel, chiar ieri, meteorologii au emis o avetizare meteologică, județul Prahova fiind colorat, pe harta României, complet în galben, ca urmare a faptului că de astăzi, de la ora 10.00, și până mâine, la aceeași oră, vor fi înregistrate ploi însemnate din punct de vedere cantitativ, precipitații care vor aduce cu ele și scăderea temperaturii. Concret, potrivit informării meteorologilor, în perioada 2 octombrie, ora 10 – 4 octombrie, ora 20, vremea va fi deosebit de rece, vor fi înregistrate ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, dar și ninsori temporar viscolite la munte, la altitudini înalte. ”În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 7 și 17 grade și minime între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. Din dimineața zilei de joi (2 octombrie), aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest în întreaga țară. Se vor acumula cantități importante de apă, de 25…50 l/mp, iar în regiunile sudice de peste 70…90 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă. Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea de peste 60…70 km/h”, se menționează în comunicatul transmis, ieri, de ANM.
Faptul că începutul lunii octombrie aduce vreme deosebit de rece și în Prahova, față de cea normală, au demonstrat și temperaturile înregistrate, ieri dimineață, la stațiile meteo din județ. Concret, la ora 10.00, la Câmpina erau 8,9 grade C, la Ploiești 10, 9 grade C, în ambele municipii cerul fiind acoperit, în zona de munte fiind, însă, mult mai rece, la Stația Sinaia – Cota 1.500 înregistrându-se, ieri, la aceeași oră, 3,1 grade C, iar la Stația de la Vârful Omu temperaturile având valori de adevărată iarnă, respectiv minus 6, 3 grade, la ora 9.00 stratul de zăpadă măsurând 3 cm!