După câteva luni de ”încercări” în fotbalul românesc, la Baia Mare, antrenorul prahovean Mihai Dinu este, de săptămâna trecută, din nou, activ în prima ligă din Oman!
Dinu a preluat echipa Al Rustaq, unde a mai activat în câteva rânduri, înlocuindu-l pe Majeed Al Nazwani, după 3 etape în care echipa nu a reușit să ia vreun punct! ”Nu avea rost să stau și să aștept o ofertă din România, atât timp cât mi-a fost mai ușor să găsesc aici. Ba chiar am avut de ales între 2 oferte, dar am ales să mă întorc la Rustaq, unde mă simt foarte bine și am fost dorit și apreciat. Sincer, îmi doresc să antrenez și în România, dar la un club care să facă fotbal, adică antrenamente zilnice și minime condiții oferite jucătorilor” – spune Dinu.