În luna martie, la trei luni după ce a fost forțat să părăsească funcția de director general al companiei Intel și a fost dat în judecată de acționari, Patrick Gelsinger a preluat conducerea Gloo – o companie de tehnologie creată pentru ceea ce el numește „ecosistemul credinței”, relatează publicația The Guardian, preluată de Hotnews.
Obiectivul Gloo este dezvoltarea unor tehnologii pentru biserici, care să utilizeze chatboți și asistenți AI în vederea automatizării muncii pastorale și sprijinului acordat activităților religioase.
Gelsinger afirmă că misiunea sa principală acum este de a promova în principiile creștine ale noii sale companii în Silicon Valley, în Congresul SUA și dincolo de acestea, înarmat cu un „fond de război” strâns prin finanțări în valoare de 110 milioane de dolari.
„Misiunea vieții mele a fost să lucrez la o tehnologie care să îmbunătățească viața fiecărui om de pe planetă și să grăbească revenirea lui Hristos”, afirmă el. Gelsinger, un inginer în știința calculatoarelor acum în vârstă de 64 de ani, a condus Intel între februarie 2021 și decembrie 2024, când a anunțat că demisionează și că intenționează să se pensioneze.
Mandatul său relativ scurt pentru un șef din Silicon Valley s-a încheiat după ce Intel, în mod tradițional unul dintre cei mai mari jucători de pe piața cipurilor, a rămas în urma rivalilor în cursa pentru a produce hardware destinat sistemelor AI. În decembrie anul trecut, unii dintre acționarii Intel au chemat în instanță compania, pe Gelsinger și alți directori, acuzându-i că nu au dezvăluit adevărata amploare a problemelor cu care s-a confruntat producătorul de cipuri.
Vorbind pe 7 octombrie la un seminar organizat de Gloo, Universitatea Creștină din Colorado și publicația Christian Post, Gelsinger a descris dezvoltarea AI ca pe „un alt moment Gutenberg”: o schimbare epocală la fel de importantă ca Reforma protestantă.
În același mod în care „un călugăr rotofei”, Martin Luther, a folosit tiparul pentru a cataliza „cea mai mare perioadă de invenție din istoria omenirii”, el a spus că vede astăzi o oportunitate similară, inspirată de credință, de a schimba cursul istoriei prin intermediul inteligenței artificiale.
„Biserica a îmbrățișat acea mare invenție a epocii pentru a schimba umanitatea”, a spus Gelsinger, referindu-se la tipar. „Și întrebarea mea astăzi este: vom îmbrățișa și vom modela inteligența artificială ca o tehnologie care să devină cu adevărat o expresie puternică a Bisericii și o manifestare a acesteia?”, a întrebat el retoric.
Gloo, noua companie a lui Gelsinger, afirmă că deservește „peste 140.000 de lideri religioși, ai organizațiilor de slujire și ai organizațiilor non-profit”. Deși publicul său țintă este diferit, baza de utilizatori a Gloo este infimă în comparație cu cea a giganților industriei AI: aproximativ 800 de milioane de utilizatori activi folosesc ChatGPT săptămânal, fără a mai pune la socoteală Claude, Grok și altele.















