Florin Tănăsescu
Întru punerea rapidă în practică a Masterplanului mioritic „Regionalizarea”, salvatore dela patria, Bolojan, şi-a asumat de capul lui Programul „Adoptă un primar!”. Rolul şi rostul unei astfel de măsuri: nu poţi lăsa un edil dintr-o comună cu ochii-n soare, fără prestanţa de rigoare.
Pe cale de consecinţă, premierul s-a gândit că alături de câini sau pisici adoptate de oameni cu suflete milostive, aceşti binefăcători să ia în custodie, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, şi-un primar.
Ce trebuie să facă un contribuabil adoptiv?
În primul rând, să-i asigure disponibilizatului camera „a mai bună”, cum se zice prin mediul rural. Iar aia „să nu tragă”. Adică, să nu fie amplasată pe beci, că răceşte şi când e RO-Alert de caniculă.
Scaunul – scuzaţi, fotoliul – să fie din ăla, rotativ. Motivul nu-i greu de ghicit; când vine în vizită dinspre punctul cardinal Sud un edil din alt partidt, el să se uite la Steaua Nordului.
În plus, pentru ca despărţirea de primărie să nu fie o adevărată tragedie, adoptatului îi va fi pus la dispoziţie, zilnic, 24/7 – deci inclusiv în weekend, un atelaj hipo cu girofar.
Obligatoriu, căruţa e musai să fie trasă de cai. În niciun caz de boi sau măgari, din motive pe care nu le-a dezvoltat primul ministru. Deci, n-o facem nici noi.
Mediul ambiental din afara odăii trebuie şi el adecvat, la modul: ceva megieşi la uşă – sau după caz, la poartă – care să se ploconească atunci când iese disponibilizatul. De asemenea, minimum doi dintre ei să zică „Trăiţi, domn primar!”.
Victima regionalizării mai trebuie să aibă la dispoziţie şi secretară. Da’ nu una „balcâză şi lălâie”, ci frumuşică foc. Vârsta: maximum jumătate din etatea primarului!
La şedinţele de consiliu local, pentru a păstra aparenţa funcţiei, vor participa membrii familiei adoptive plus câţiva vecini. Lume să fie şi să ridice mâna.
Bolojan, cum ziceam, şi-a asumat de capul lui Masterplanul mioritic „Regionalizarea” cu microplanul de voluntariat „Adoptă un primar!”.
Şi-aşteaptă provincia!
