Etapa a treia a eșalonului secund a adus și prima victorie pentru echipa de fete senioare a clubului ploieștean, învingătoare detașată în confruntarea cu Oțelul Galați. În meciul disputat la Vega, petrolistele s-au impus cu 10-0 (7-0), cu golurile marcate de către Mihaela Pîrnău (2), Francesca Croitoru (5), Simona Țimiraș, Sarah Dumitrescu și Andreea Stanciu.
Antrenorul „galben-albastrelor”, Cristian Iordache, a început această confruntare cu următoarele jucătoare: Cosmina Toma – Simona Țimiraș, Vanessa Coman, Doriana Ionescu, Delia Bercaru, Francesca Croitoru, Ioana Floricică, Teodora Bîrcă, Sandra Manea, Andra Stanciu și Mihaela Pîrnău. Rezerve: Elena Anton, Emilia Ionică, Cristina Radu, Elena Dobre, Sarah Dumitrescu, Beatrice Chirică și Ioana Niță.
Cu această victorie, Petrolul a urcat pe locul 7 în Seria I a eșalonului secund, iar în etapa următoare va juca, în deplasare, cu Politehnica Iași (duminică, 5 octombrie, ora 11.00).